Ministerul rus al Apărării a afirmat vineri că armata americană desfăşoară activităţi agresive în regiunea Mării Negre, creând o ameninţare la adresa stabilităţii regionale şi strategice, transmite Reuters.
Într-un comunicat citat de Interfax, ministerul a precizat că a detectat în ultimele 24 de ore şase aeronave ale NATO angajate în zboruri de recunoaştere deasupra Mării Negre.
Joi, ministerul rus a anunţat că a ridicat de la sol un avion de vânătoare pentru a intercepta un avion spion britanic care acţiona în apropierea peninsulei Crimeea, anexată de Moscova de la Ucraina în 2014, afirmând că incursiunea britanică face parte dintr-o intensificare mai amplă a activităţii militare a Statelor Unite şi aliaţilor în regiunea Mării Negre.
Tot săptămâna aceasta, marţi, Ministerul Apărării rus a acuzat SUA de crearea unei forţe militare multinaţionale în Marea Neagră în apropierea coastelor Rusiei, ceea ce Moscova consideră a fi un ''factor destabilizator'' în regiunea limitrofă Ucrainei.
Un alt obiectiv al sporirii prezenţei militare a statelor NATO în Marea Neagră ar fi ''controlul militar al teritoriului Ucrainei'', a susţinut în declaraţia oficială de marţi generalul Igor Konaşenkov, purtător de cuvânt militar rus.
Rusia acuză SUA de acţiuni agresive în regiunea Mării Negre
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

319
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
319

35
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
35

601
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
601

26
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
26

2.617
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.617

1.398
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.398

1.255
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.255

2.747
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.747

961
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
961

1.447
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.447

2.114
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.114

3.974
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.974

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45
















Comentează