Fostul jucător şi antrenor al echipei naţionale a României, Alexandru Teofilovici, component al selecţionatei "tricolore" care reuşea prima victorie în faţa Franţei pe 5 iunie 1960, a decedat la vârsta de 92 de ani, informează, joi, Federaţia Română de Rugby pe site-ul său oficial.
"Unul dintre jucătorii emblematici ai rugbyului românesc din anii '60, Alexandru Teofilovici, s-a stins din viaţă, la vârsta de 92 de ani. Acesta se mutase în Canada din 1972, acolo fiind profesor de educaţie fizică. A făcut parte dintr-o generaţie de excepţie a Ovalului autohton, printre care îi amintim pe Viorel Morariu, Radu Demian, Valeriu Irimescu, Mihai Wusec, Mircea Rusu, Alexandru Penciu. Teofilovici, care evolua pe postul de pilier, a fost component al echipei care învingea în 5 iunie 1960 pentru prima dată Franţa, 11-5, pe stadionul 23 August din Bucureşti. Federaţia Română de Rugby transmite condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se menţionează pe site-ul citat.
Originar din Bucureşti, Alexandru Teofilovici a practicat la început luptele, iar apoi trecut la rugby, unde a cunoscut consacrarea pe postul de pilier la clubul CCA (Steaua). De-a lungul evoluţiei la echipa militară a cucerit trei titluri de campion naţional şi 5 Cupe ale României. O perioadă scurtă a jucat şi pentru echipa Constructorul Bucureşti, pe care a şi antrenat-o.
El a debutat pentru echipa naţională a României pe 19 mai 1957, la celebrul meci cu Franţa, pierdut cu 15-18, care a făcut record mondial de asistenţă la o partidă de rugby, 90.000 de spectatori fiind prezenţi pe Stadionul 23 August. Teofilovici a adunat 22 de selecţii la prima reprezentativă, 6 dintre acestea fiind împotriva "cocoşilor" şi a câştigat de două ori Campionatul European FIRA. Datorită puterii sale fizice impresionante, porecla lui era Tacu (băţul de la biliard) pentru că nu-l putea mişca nimeni în grămadă.
După ce şi-a încheiat cariera ca jucător, acesta a continuat să fie alături de rugby, îmbrăţişând cariera de antrenor, fiind atât antrenor al echipei naţionale, cât şi antrenor federal în cadrul Federaţiei Române de Rugby, în perioada
Rugby: Alexandru Teofilovici, fost jucător şi antrenor al echipei naţionale a României, a decedat la vârsta de 92 de ani
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

40
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
40

9
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
9

33
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
33

42
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
42

64
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
64

29
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
29

2.424
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.424

41
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
41

119
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
119

37
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
37

342
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
342

18.799
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
18.799

95
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
95
















Comentează