Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne actul cel mai important al istoriei româneşti şi a istoriei poporului român şi reprezintă împlinirea idealului nostru de a trăi liber într-un singur stat naţional unitar, transmite ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, într-un mesaj dedicat Zilei Marii Uniri, potrivit Agerpres.
"Tot ce suntem astăzi, ca naţiune, ca ţară, ca popor, datorăm unor predecesori vizionari, patrioţi, unor oameni a căror conştiinţă faţă de România ar fi trebuit să fie un model pentru noi toţi, cei din prezent. Regele Ferdinand I al României şi Regina Maria, Alexandru Vaida Voievod, Vasile Goldiş, Octavian Goga sunt doar o parte din personalităţile care au contribuit decisiv la Marea Unire. Mă înclin în faţa lor cu respect şi admiraţie!", a scris Rovana Plumb pe Facebook.
Ea a îndemnat clasa politică să fie unită, pentru a asigura stabilitatea ţării, în caz contrar "ne vor frânge unul câte unul".
"Mi-aş dori mult ca şi azi, la 100 de ani de la momentul 1918, întreaga clasă politică să fie unită pentru a asigura stabilitatea ţării. Haideţi să fim români patrioţi, înainte de a fi oameni politici! Istoria ne demonstrează că numai când am fost uniţi am făcut lucruri măreţe. Şi nu mă refer doar la momentul 1918, ci şi la aderarea României la NATO, în anul 2004, precum şi la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, în anul 2007. Dacă vom fi separaţi, ne vor frânge unul câte unul. Dacă vom fi uniţi, nimic nu ne va putea sta în cale. Doar aşa putem oferi românilor siguranţa şi încrederea de care au nevoie pentru a trăi, a munci şi a se dezvolta în această ţară minunată. Vă urez, dragi români, la mulţi ani! Şi să fiţi mândri de ţara în care v-aţi născut şi trăiţi! La mulţi ani, România!", a mai notat ministrul.
Rovana Plumb: Mi-aş dori mult ca şi azi, la 100 de ani de la momentul 1918, întreaga clasă politică să fie unită pentru a asigura stabilitatea ţării
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

277
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
277

2.287
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
2.287

2.163
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
2.163

6.206
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
6.206

143
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
143

2.592
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.592

5.176
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
5.176

3.338
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
3.338

2.084
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.084

5.057
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.057

112
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
112

41
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
41

4.936
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.936
















Comentează