Ministerul Afacerilor Externe precizează că românii care aleg să se testeze pentru infecţia cu COVID-19 în Bulgaria, pentru a folosit testul ca să intre în Grecia, prin punctul de frontieră rutier de la Kulata-Promachonas, intră sub incidenţa legislaţiei bulgare, în contextul pandemiei de coronavirus. Prin urmare, românii care sunt confirmaţi cu virusul sunt supuşi măsurilor aplicabile pe teritoriul acestui stat, inclusiv plasarea în carantină sau auto-izolare, potrivit unui comunicat al instituţiei. MAE mai spune că, la intrarea în Bulgaria, românii „completează o declaraţie prin care atestă că se obligă să respecte măsurile dispuse prin ordinele Ministrului Sănătăţii, îşi asumă riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 şi călătoresc pe propriul risc”.
Românii care se testează în Bulgaria pentru a trece spre Grecia şi care sunt confirmaţi cu COVID-19 pot fi plasaţi în carantină sau auto-izolare în Bulgaria
„În continuarea demersurilor efectuate de Ministerul Afacerilor Externe pe lângă autorităţile elene privind situaţia cetăţenilor români care îşi petrec vacanţa sau care intenţionează să îşi petreacă vacanţa în perioada următoare în Republica Elenă, MAE precizează că acest subiect a fost abordat şi în cadrul unei discuţii pe care ambasadorul României la Atena a avut-o în cursul zilei de ieri cu ministrul de externe elen. În cadrul dialogului cu partea elenă, ambasadorul român a subliniat importanţa unei comunicări transparente a măsurilor adoptate de către autorităţile elene în contextul pandemiei de COVID-19 şi, implicit, asigurarea unei predictibilităţi a adoptării şi implementării acestora, astfel încât cetăţenii români să îşi poată organiza, în cunoştinţă de cauză, eventualele sejururi turistice în Grecia, cu înţelegerea abordării epidemiologice generate de actuala pandemie şi a măsurilor necesare pentru a preveni inclusiv contaminarea turiştilor străini”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis joi News.ro.
Ministerul a mai precizat că acest demers recent efectuat la nivel de ambasador vine în completarea celor anterioare întreprinse, inclusiv la nivel de ministru de externe, atât cu privire la asigurarea unor condiţii optime privind intrarea în Republica Elenă pe cale rutieră, prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas, cât şi cu privire la efectuarea procedurilor de testare la intrarea în Republica Elenă.
„Referitor la condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, MAE reaminteşte că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetăţenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas şi testul molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective”, arată sursa citată.
Cu privire la cetăţenii români care aleg să efectueze testele moleculare pentru infecţia cu COVID-19 în Bulgaria în vederea folosirii acestora pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene pe cale rutieră prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas, MAE subliniază că aceste persoane vor fi sub incidenţa prevederilor legislaţiei bulgare în contextul pandemiei de COVID-19.
„Astfel, cetăţenii români care în urma acestor testări sunt confirmaţi cu COVID-19 sunt supuşi măsurilor aplicabile pe teritoriul acestui stat, inclusiv plasare în carantină sau auto-izolare. În context, MAE reaminteşte că, la intrarea în Bulgaria, cetăţenii români completează o declaraţie prin care atestă că se obligă să respecte măsurile dispuse prin ordinele Ministrului Sănătăţii, îşi asumă riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 şi călătoresc pe propriul risc. Varianta bilingvă (română/bulgară) a declaraţiei se regăseşte pe pagina de internet a MAE https://www.mae.ro/node/51904”, conform sursei menţionate.
MAE continuă să urmărească evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare. ţ
De asemenea, Ministerul menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Ministerul Afacerilor Externe „reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076”, mai indică sursa amintită.
MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro.
Articole Similare

3
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
3

1.138
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.138

49
Fiul şahului înlăturat, Reza Pahlavi, se declarată gata să asigure tranziţia în Iran
49

18
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
18

867
Un președinte avertizează: „Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei”
867

3.600
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
3.600

5.125
VIDEO Cel mai mare masacru din 2026 a avut deja loc: 6.000 de oameni, omorâți în trei zile într-o țară în timpul unui asalt
5.125

3.507
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
3.507

1.638
Prigoană creștină în Armenia? Dosar penal împotriva „patriarhului”: anchetatorii fac acuzații grave, miza însă e mult mai mare
1.638

1.251
Cât durează cel mai lung zbor fără escală din lume și ce primesc pasagerii la bord
1.251

1.430
Iran, în plină vânătoare de protestatari: studenți, medici, avocați și chiar copii, arestați în masă
1.430

48
Ministerul rus de Externe a respins afirmaţia potrivit căreia Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit
48

2.530
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.530

















Comentează