Comisia Europeană (CE) a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, Ungariei, Letoniei, Suediei, Sloveniei şi Slovaciei pentru transpunerea incorectă a anumitor elemente ale normelor UE privind combaterea terorismului, informează un comunicat al executivului comunitar.
Aceste norme includ dispoziţii care incriminează şi sancţionează infracţiunile legate de terorism, cum ar fi deplasarea în străinătate pentru a comite o infracţiune de terorism, întoarcerea în UE sau deplasarea în interiorul blocului comunitar pentru astfel de activităţi, instruirea în scopuri teroriste şi finanţarea terorismului.
Normele stabilesc şi dispoziţii speciale pentru victimele terorismului, pentru a se asigura că acestea au acces la informaţii fiabile, precum şi la servicii de sprijin oferite de profesionişti şi de specialişti, imediat după un atac şi atât timp cât este necesar. Ele reprezintă o parte importantă a Agendei UE privind combaterea terorismului, iar statele membre trebuiau să le transpună în legislaţiile naţionale până la 8 septembrie 2018.
Ungaria, Letonia, România, Suedia, Slovenia şi Slovacia au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisia Europeană, în caz contrar aceasta urmând să trimită un aviz motivat.
România - transpunere incorectă a anumitor elemente ale normelor UE privind combaterea terorismului
București
6°C
Articole Similare

3.552
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
3.552

1.771
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.771

173
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
173

77
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
77

50
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
50

4.669
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.669

5.315
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.315

7.972
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.972

603
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
603

5.883
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.883

5.828
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.828

3.988
Român împușcat mortal de mai mulți cetățeni chinezi, după un schimb de focuri într-un restaurant din Spania
3.988

490
Coșmar într-un apartament din Viena: Româncă ținută captivă și forțată să se prostitueze
490
















Comentează