România, la masa discuțiilor privind găzduirea de capacități nucleare franceze pe teritoriul țării?
În spațiul public a apărut informația că România analizează subiectul găzduirii de echipamente nucleare franceze pe teritoriul țării.
„Este o discuție foarte incipientă care a pornit pe marginea acestui subiect lansat de Franța. Se analizează în România, cu Administrația Prezidențială, cu Ministerul de Externe, cu Ministerul Apărării, să vedem cum evoluează discuțiile în perioada următoare”, a spus ministrul Apărării, Radu Miruță, la Digi24.
România, la masa discuțiilor privind găzduirea de capacități nucleare franceze pe teritoriul țării?
În acest sens, reporterul STIRIPESURSE.RO a discutat cu parlamentari ai coaliției aflate la guvernare, dar și cu reprezentanți ai Opoziției.
Dacă Puterea consideră că țara noastră trebuie să ia parte la aceste discuții, Opoziția este de părere că „România nu poate să facă, nu are nici bugetele, nici deficitele necesare unei asemenea operațiuni”.
Mihai Fifor, fostul ministru al Apărării, în prezent deputat PSD, este de părere că este „o inițiativă care merită analizată”.
Fifor (PSD): „România trebuie să fie la masa acestei discuții”
Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, deputat PSD, pentru STIRIPESURSE.RO: „Este, fără îndoială, o inițiativă care merită analizată și care trebuie atent discutată și ridicată la nivel de CSAT, pentru o analiză cât se poate de amănunțită.
Este important de știut faptul că discutăm aici despre o relație bilaterală, și nu despre o umbrelă NATO, și tocmai de aceea este foarte important ca această analiză să aibă loc.
Propunerea Franței este foarte interesantă. România trebuie să fie la masa acestei discuții, dacă am fost invitați să participăm.
Însă, repet, sunt chestiuni de detaliu care trebuie foarte-foarte bine analizate, în perspectiva relației NATO și relației bilaterale dintre România și Franța. Vom vedea în zilele următoare cum evoluează aceste discuții.
Vom vedea care va fi agenda și la ce nivel va fi ea discutată, dar, sigur, este un demers destul de interesant și de important pentru România.

Dar de văzut în ce context: discutăm doar despre a găzdui capacități de genul acesta, discutăm doar, repet, în context bilateral sau discutăm sub umbrela NATO?
Dacă discutăm despre capacități NATO, trebuie marșat fără niciun fel de dubiu. Dacă discutăm despre o relație bilaterală, trebuie analizată cu foarte mare atenție.
Nu, nici vorbă (n.r. - nu ne-ar pune în pericol relația cu SUA), nu e vorba despre asta! România este loială parteneriatului cu Statele Unite și este firesc să fie așa, pentru că SUA sunt principalul furnizor de securitate pentru România.
Și, apropo de umbrelă nucleară, România este protejată, ca tot spațiul NATO de altminteri, de umbrela nucleară americană. Nu s-a pus niciodată o problemă de genul acesta. Dar important pentru România este să-și continue parteneriatul strategic cu Statele Unite și, desigur, relația foarte bună pe care o are în interiorul NATO cu toți ceilalți aliați.
Așa cum trebuie să avem și o relație bilaterală foarte bună cu Franța, care este furnizorul de securitate pentru noi prin ce și-a asumat în țară, în cadrul Alianței Nord-Atlantice”.
Muraru (PNL): „Sunt de acord cu ideea ca România să ia parte la aceste discuții”
Alexandru Muraru, deputat PNL, președinte al Comisiei pentru controlul SIE, pentru STIRIPESURSE.RO:
„Răspunzând direct întrebării dumneavoastră: cu titlu strict personal, sunt de acord cu ideea ca România să ia parte la aceste discuții și privesc cu deschidere posibilitatea de a ne afla sub o astfel de umbrelă de securitate extinsă.
Într-un conflict care tinde să devină unul de uzură, stabilitatea și solidaritatea occidentală rămân principalii factori de descurajare a extinderii regionale. Garanțiile nucleare reprezintă nivelul suprem de descurajare împotriva oricărei agresiuni externe, completând arhitectura de securitate convențională.
România este un aliat ferm și predictibil în NATO și UE, iar în momente de escaladare regională, coerența euroatlantică este absolut esențială. Franța este în prezent singura putere nucleară din Uniunea Europeană, iar participarea la aceste discuții ne-ar întări relevanța și profilul de furnizor de securitate pe Flancul Estic.
Așa cum structurile de la Deveselu reflectă eficiența parteneriatului strategic cu SUA, explorarea aprofundării cooperării militare cu partenerii europeni ne diversifică și ne consolidează plasa de siguranță. România acționează responsabil, fără alarmism, dar cu maximă atenție la evoluțiile din teren.
Trebuie să subliniez, totuși, că din punct de vedere instituțional, o decizie de o asemenea magnitudine strategică și militară ține exclusiv de competența Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condus de Președintele României, fiind necesare analize aprofundate alături de aliații noștri”.

Csoma Botond (UDMR): „Nu cred că ar fi o problemă”
Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, pentru STIRIPESURSE.RO: „E o chestiune complexă. Cred că în primul rând CSAT-ul trebuie să decidă asupra acestei chestiuni.
Dacă experții în securitate și CSAT-ul sunt de părere că acest lucru ar contribui la securitatea și siguranța României în această lume destul de nesigură, atunci cred că putem fi de acord cu această propunere.
Dar aș fi curios să văd ce zic acele persoane care au, totuși, expertiză în acest domeniu.
În principiu, nu cred că ar fi o problemă, pentru că suntem membri NATO. Franța e țară NATO. E singura putere nucleară din Europa continentală. Acum vorbesc de țările NATO, nu vorbesc de Rusia.
În principiu, nu văd o problemă, dar aș fi curios să văd ce spun cei care au expertiză în domeniu”.

Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR: „Care sunt costurile unei asemenea operațiuni?”
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, pentru STIRIPESURSE.RO: „În ceea ce privește propunerea franceză de extindere a umbrelei nucleare a Franței și pozițiile ambigue ale părții române, ele provin din lipsa, de fapt, de poziție în ceea ce privește postura strategică a României.
Dacă România și-ar fi asumat cu fermitate parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și apartenența la NATO, orice discuție legată de propunerea franceză se făcea din acest punct de vedere.
Ambiguitatea însă a poziției României în materie de securitate după alegerile prezidențiale face ca România să nu fie clară și definită nici în raport cu partenerul american, nici în raport cu partenerul european.
De aici toate aceste ambiguități, toată această lipsă de fermitate și de claritate strategică.
Doi: Franța face această ofertă în siajul evoluțiilor din Iran. Europa și Franța în particular se văd încă o dată reactive, pasive, aleargă în spatele trenului, nu contează de fapt în nicio poziție de securitate sau niciun teatru de operațiuni la modul relevant.
Încearcă să-și găsească, dacă vreți, o postură din care cred ele ar putea să conteze. De asta vine propunerea Franței în acest moment.
În al treilea rând, există probleme care trebuie clarificate și pe care partea română le-a clarificat. Tratatul privind neproliferarea nucleară, care trebuie discutat, inclusiv atitudinea vecinilor față de o asemenea opțiune.
Care sunt costurile unei asemenea operațiuni? Au România și Franța posibilitatea să asigure costurile unei asemenea apartenențe? Poate România să riște, asumându-și o poziționare strategică care să ignore sau să minimalizeze parteneriatul strategic cu Statele Unite și mai ales protecția pe care doar NATO ți-o poate oferi? Evident că sunt întrebări retorice. România nu poate să facă, nu are nici bugetele, nici deficitele necesare unei asemenea operațiuni.
Dacă România ar fi fost clară de la început, așa cum noi am spus-o de nenumărate ori, parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și apartenența la NATO, asemenea discuții nu ar fi apărut.
Europa, din păcate, nici în acest ultim ceas, nu poate să probeze că este un actor de securitate unitar, coerent și eficient”.
Coarnă, deputat neafiliat: „Cui folosește că aducem noi capabilitate nucleară în România?”
Dumitru Coarnă, deputat neafiliat, intrat în Parlament pe listele SOS, pentru STIRIPESURSE.RO: „Eu văd lucrurile simplu. Noi avem o protecție nucleară sub umbrela Statelor Unite. Acum, dacă încercăm și creăm o breșă și mergem către Franța, e clar că s-ar putea să pierdem protecția din zona Statelor Unite.
Eu zic să rămânem ancorați în zona asta de protecție americană, în acorduri pe care le avem în dezvoltare, acorduri care au fost semnate și asumate de ambele părți.
Acum nu cred că ar fi normal ca România să meargă către zona franceză, să abandoneze zona americană, s-ar putea să nu ne mai protejeze nimeni la un moment dat.
Eu zic să rămânem ancorați în zona asta de protejare a Statelor Unite ale Americii, să nu încercăm noi alte acțiuni de tipul ăsta, care, practic, ne vulnerabilizează.
Cui folosește că aducem noi capabilitate nucleară în România?
Haideți să rămânem cu Statele Unite! Asta e părerea mea sinceră, avem un acord cu Statele Unite, haideți să ne menținem acordurile! Să învățăm lucrul ăsta, pentru că în istorie noi am mai făcut lucrul ăsta, că în istorie noi am mai făcut alte mișcări greșite și nu ne-am respectat niște acorduri militare pe care le-am încheiat.
Eu sunt consecvent și vreau să rămânem în zona de protecție a Statelor Unite, să nu încercăm acum să schimbăm echilibrul militar, să mergem către Franța, că s-ar putea să rămânem singuri în fața tuturor. Asta e ideea, de fapt”.





























Comentează