Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021, o creştere de 5% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 5,4% în zona euro, aproape dublu faţă de avansul de 2,7%, respectiv 2,8%, înregistrat în luna septembrie comparativ cu luna august, arată datele publicate joi de Eurostat.
Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut în majoritatea statele membre UE de la o lună la alta, dar cele mai importante majorări au fost înregistrate în Belgia (11,2%), Italia (8,4%) şi România (creştere de 8,6% după un avans de 4,1% în septembrie). Singurele state membre unde preţurile producţiei industriale au scăzut de la o lună la alta au fost Estonia (minus 2,1%), Luxemburg (minus 0,3%) şi Suedia (minus 0,2%), conform agerpres.
Eurostat precizează că în luna octombrie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de un avans de 14,9% al preţurilor la energie.
În ritm anual, octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 21,9% în zona euro şi una de 21,7% în Uniunea Europeană. Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut în toate statele membre UE, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Irlanda (89,9%), Danemarca (39,8%), Belgia (34,5%) şi România (32,4%).
Şi în ritm anul, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la energie, care au înregistrat un avans de 59,8%, urmate de preţurile pentru bunurile intermediare, care au urcat cu 17,1%.
Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 26,8% în luna octombrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în condiţiile în care preţurile producţiei în industria energetică au crescut cu 74,71% în acest interval. Faţă de luna septembrie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 6,3%.
Potrivit sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 8,69% în octombrie faţă de septembrie, respectiv de 32,42% în comparaţie cu luna octombrie a anului trecut. Totodată, în ceea ce priveşte piaţa externă, majorările de preţuri au fost în octombrie de 2,06% faţă de septembrie şi de 17,47% faţă de octombrie 2020.
România, în top 3 țări din UE la creşterea preţurilor producţiei industriale, în luna octombrie
București
9°C
Articole Similare

7
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
7

824
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
824

1.275
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.275

98
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
98

1.434
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.434

73
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
73

34
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
34

29
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
29

60
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
60

61
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
61

140
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
140

128
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
128

64
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
64
















Comentează