România dispunea, oficial, la data de 14 august, de capacităţi de producere a energiei electrice cu o putere instalată totală de 20.608 de MW, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), însă instituţia este într-un proces de analiză pentru a stabili care dintre centrale mai funcţionează cu adevărat, notează Agerpres.
Pe site-ul ANRE a fost introdusă statistica oficială, care indică existenţa unor capacităţi instalate de 20.608,463 MW în total.
Din total, 32,2% reprezintă capacităţi hidro (6.643 MW), 23,2% pe cărbune (4.787 MW), 15,6% hidrocarburi (3.212 MW), 14,7% eolian (3.023 MW), 6,9% nuclear (1.413 MW), 6,8% solar (1.392 MW) şi 0,5% biomasă (106 MW).
La capitolul "Altele", sunt incluse capacităţi pe bază de biogaz (20,452 MW), căldură reziduală (4,1 MW), deşeuri (0,05 MW) şi geotermal (0,015 MW).
Acestea sunt doar statistici oficiale, iar reprezentanţii ANRE se află într-un proces de analiză pentru a stabili cu exactitate care dintre centrale mai funcţionează.
În luna august a anului trecut, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, declara că acele grupuri care nu mai sunt funcţionale îşi vor pierde licenţa, pentru a nu mai apărea în statisticile oficiale privind capacitatea energetică instalată a ţării.
"România are teoretic o putere instalată de foarte mari dimensiuni, 24.000 de MW, iar disponibili efectiv sunt undeva la 16.000. Ceilalţi 8.000 MW sunt, în mare măsură, megawaţi care nu mai există fizic sau nu mai sunt disponibili de foarte multă vreme", a spus şeful ANRE.
ANRE a informat, în noiembrie, că va continua analiza capacităţilor de producere a energiei electrice în vederea evaluării cât mai corecte a puterii instalate a acestora şi a publicat pe pagina proprie de internet situaţia puterilor instalate în capacităţi de producere, situaţie care este actualizată periodic.
România dispune, oficial, de capacităţi de producere a energiei electrice cu o putere totală de 20.608 MW, anunță ANRE
București
21°C
Articole Similare

11
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
11

26
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
26

929
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
929

2.029
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
2.029

1.550
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.550

43
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
43

6.218
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
6.218

4.424
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.424

3.040
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
3.040

70
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
70

42
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
42

3.993
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.993

76
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
76
















Comentează