În sistemul de învăţământ românesc sunt peste 80.000 de educatoare şi învăţători, iar pentru fiecare dintre ei profesia aleasă este de fapt o vocaţie şi ne-o arată prin modul în care se implică în activitatea zilnică, se arată în mesajul preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hănescu, cu ocazia Zilei Învăţătorului, conform agerpres.
"Îţi aminteşti emoţia primei zilei de şcoală? Cu siguranţă, pentru că nimeni nu uită care a fost prima întâlnire cu doamna învăţătoare sau domnul învăţător! Dar îţi aminteşti câte lucruri ai învăţat de la aceştia? De la scris şi citit, până la cum să asculţi muzică sau cum să descifrezi enigmele naturii sau ale istoriei? De acolo, de la clasele primare a început marea aventură a vieţii pentru fiecare copil care astăzi a devenit adult şi ar fi bine ca măcar astăzi, 5 iunie 2021, de Ziua Învăţătorului să ne amintim de toate aceste lucruri şi să le mulţumim celor care ne-au fost "Doamna" sau "Domnul" în clasele I-IV. În sistemul de învăţământ românesc sunt peste 80 de mii de educatoare şi învăţători. Pentru fiecare dintre ei profesia aleasă este de fapt o vocaţie şi ne-o arată prin modul în care se implică în activitatea zilnică, prin pasiunea cu care îşi fac meseria, dar mai ales prin iubirea pe care şi-o exprimă faţă de generaţiile întregi de copii de a căror educaţie se îngrijesc", se spune în comunicatul organizaţiei.
FSLI susţine că Ziua Învăţătorului ar trebui să beneficieze de atenţie din partea jurnalelor tv, ziarelor, precum şi a clasei politice.
"Ziua Învăţătorului ar trebui să fie ştirea principală din jurnalele tv sau titlul din prima pagină a ziarelor de astăzi, pentru că fiecare dintre noi avem multe să le datorăm şi să le mulţumim pentru că astăzi am ajuns oamenii care suntem şi datorită lor. Probabil că această zi va trece neobservată şi în rândul clasei politice, care a dat dovadă doar de indiferenţă faţă de aceşti profesionişti, cum de altfel o face în raport cu întreg sistemul de învăţământ. Ar trebui să ne gândim cu toţii cel puţin la eforturile pe care le fac aceşti oameni speciali pentru a-şi îndeplini vocaţia: unii dintre ei au ales localităţi izolate doar pentru a duce dragostea de carte unor copii, alţii au avut grijă să le ofere hăinuţe copiilor nevoiaşi pentru a-i ajuta să meargă la şcoală, iar cei mai mulţi dintre ei vin de acasă cu materiale didactice, cărţi şi jucării pentru a le oferi elevilor cât mai mult sprijin în educaţie şi pentru a compensa lipsa de interes a guvernanţilor care nu fac niciun efort în a asigura cele necesare unei educaţii de calitate", se arată în comunicat.
De asemenea, preşedintele FSLI afirmă că "învăţătorul nu este doar un om al şcolii, este un simbol al educaţiei, demn de a fi preţuit de fiecare elev de-al său".
"Sunt convins că niciunul dintre noi nu a uitat cât de grea i-a fost despărţirea din ultima zi de clasa a IV-a, de "Doamna învăţătoare" sau "Domnul învăţător". La mulţi ani, dragi colegi!", a mai spus, în mesaj, Simion Hănescu.
România are peste 80.000 de educatoare și învățători în sistemul de învăţământ
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

16
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
16

18
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
18

18
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
18

29
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
29

21
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
21

65
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
65

20
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
20

3.016
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.016

5.210
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.210

64
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
64

23
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
23

50
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
50

61
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
61
















Comentează