Trei români cumpărau bilete de avion ieftine către Italia ca să poată fura din duty-free

Autor: Diana Pană

Publicat: 17-04-2026 06:41

Article thumbnail

Sursă foto: captură de ecran Guardia di Finanza

Trei români au fost arestați în Italia, după ce au fost prinși furând parfumuri din magazinele duty-free ale Aeroportului Galileo Galilei din Pisa, folosind o metodă ingenioasă prin care își cumpărau bilete de avion ieftine doar pentru a avea acces în zona de plecări.

Potrivit Pisa Today, cei trei români, cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, cumpărau bilete de avion la tarife promoționale, nu pentru a călători, ci pentru a putea trece de controlul de securitate și a ajunge în magazinele din aeroport.

Conform reconstituirii făcute de Garda de Finanțe, imediat după controlul bagajelor, aceștia mergeau în magazinele duty-free, luau produsele de pe rafturi, le ascundeau în bagajele de mână și părăseau aeroportul fără să se mai îmbarce.

Suspecții, identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere

Cei trei au fost prinși după ce polițiștii au corelat datele din listele de pasageri cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere, reușind astfel să identifice persoanele suspecte și să reconstituie modul de operare.

Anchetatorii au constatat și o împărțire clară a rolurilor între membrii grupului, unul dintre ei furând efectiv parfumurile, iar altul având rol de supraveghere.

Ofițerii au intervenit imediat după ce suspecții au ieșit din magazinul duty-free, iar în urma controlului bagajelor au fost descoperite 32 de cutii de parfum aparținând unor mărci cunoscute, precum Bulgari, Armani, Chanel și Givenchy.

Valoarea totală a produselor confiscate este de aproximativ 4.500 de euro. De asemenea, autoritățile au ridicat bagajele folosite pentru transportul mărfii și telefoanele mobile ale suspecților.

Suspiciuni că au acționat și în alte aeroporturi

Potrivit informațiilor disponibile, nu ar fi pentru prima dată când cei trei folosesc această metodă. Autoritățile italiene suspectează că aceiași indivizi ar fi comis furturi similare și în alte aeroporturi din Italia.

Verificările continuă pentru a stabili dacă este vorba despre o activitate repetată sau chiar despre furturi comise la comandă.

Cei trei români au fost arestați în flagrant pentru furt calificat în grup, iar procurorul de serviciu al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Pisa a dispus trimiterea lor în judecată prin procedură de urgență.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri