Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei de fotbal Bayern Munchen, se pregăteşte să doboare un record vechi de aproape o jumătate de secol, cel al numărului de goluri marcate într-un singur sezon în Bundesliga, deţinut din 1972 de legendarul Gerd Muller, informează EFE potrivit Agerpres.
Lewandowski a marcat de 39 de ori de la debutul actualei ediţii a campionatului Germaniei şi se află la o singură reuşită de recordul de 40 de goluri al lui Gerd Muller, pe care îl poate egala şi chiar depăşi sâmbătă, când Bayern o va înfrunta pe SC Freiburg, una dintre "victimele" preferate ale golgheterului polonez.
"Nimeni nu s-a gândit vreodată cu adevărat că ar putea fi doborât recordul de 40 de goluri, chiar dacă presa a făcut speculaţii pe această temă", a spus olandezul Roy Makaay, fostul atacant al lui Bayern, într-o declaraţie postată pe site-ul clubului bavarez, care a dedicat o serie iminentei căderi a acestui record istoric.
Makaay a fost el însuşi obiectul acestor speculaţii, după cum a amintit chiar el, atunci când a marcat şase goluri în primele trei etape ale sezonului 2005-2006, pe care l-a încheiat în final cu un total de 20 de goluri.
O altă legendă a lui Bayern, brazilianul Giovane Elber, a subliniat că este imposibil de definit care este golul tipic al lui Lewandowski, pentru că polonezul înscrie goluri de toate tipurile. "Se mişcă bine în jocul de pase, marchează atât din interiorul, cât şi din afara careului, loveşte bine mingea cu ambele picioare, precum şi cu capul", a declarat Elber.
Paul Breitner, coleg cu Gerd Muller în anul recordului, consideră că Lewandowski are toate atuurile pentru a egala performanţa fostului atacant german. "Pentru mine este clar că Lewandowski va egala recordul de 40 de goluri al lui Gerd Muller în acest sezon. Are o calitate enormă şi o foame pe care în cinci decenii am văzut-o doar la Gerd, care nu era niciodată mulţumit şi ar fi dorit să marcheze zece goluri într-o partidă", a spus Breitner.
"Dacă Lewandowski va continua să joace pentru Bayern încă trei ani şi va evita accidentările, va putea egala de asemenea recordul de 365 marcate pe parcursul carierei sale în Bundesliga de Gerd Muller", a adăugat campionul mondial din 1974.
Acest obiectiv ar fi, fără îndoială, unul extrem de ambiţios, în condiţiile în care Lewandowski a marcat până acum 275 de goluri în Bundesliga şi mai are nevoie de încă 90 pentru a-l egala pe Muller. Actualul sezon este al treilea în care Robert Lewandowski a depăşit bariera de 30 de goluri, după cele din 2016 (30 goluri) şi 2020 (34 goluri).
Robert Lewandowski scrie istorie pentru Bayern Munchen - Se pregătește să doboare un record vechi de jumătate de secol
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

13
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
13

11
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
11

17
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
17

26
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
26

42
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
42

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

57
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
57

70
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
70

60
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
60

30
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
30

51
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
51

5.415
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
5.415
















Comentează