Aparatul RMN de la Spitalul Găeşti, achiziţionat cu bani europeni, a fost dat în funcţiune marţi, după ce trei ani a stat în depozit din cauză că nu intra pe uşa sălii unităţii medicale unde trebuia montat, a declarat, pentru AGERPRES, primarul oraşului Găeşti, Alexandru Iorga.
"Aparatul a fost adus în mai 2023 pe un proiect făcut de unitatea medicală, deci nu de administraţia locală. Prin proiect a fost adus, printre altele, şi acest RMN. Numai că, de atunci până acum, primăria nu a investit absolut deloc. Pentru că trebuia să facă o cameră separată, pentru că aparatul, fiind foarte mare, nu intra în camera pe care o avea deja spitalul. S-a construit, s-au făcut acolo, ştiţi cum sunt uşi din astea, de plumb. Sunt nişte condiţii speciale pentru aparatul acesta. Şi noi tocmai asta am făcut, de când am venit, de trei luni de zile. Am alocat fonduri, am luat autorizaţiile necesare, am făcut contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care ne-a fost semnat ieri, şi începând de astăzi, am dat drumul la RMN. Deja s-au făcut două astfel de analize, au fost rezolvate astăzi", a precizat marţi, pentru AGERPRES, primarul Alexandru Iorga.
Edilul a adăugat că aparatul RMN a costat circa 700.000 de euro şi a stat timp de trei ani depozitat într-o magazie a spitalului.
"Trei ani, oamenii au fost trimişi în alte oraşe pentru investigaţii esenţiale. Astăzi, în sfârşit, pot beneficia de acest serviciu aici, acasă. Şi asta contează cu adevărat. Dar nu mă opresc aici. Există şi alte echipamente, CT (computer tomograf, n.r.), mamograf, osteodensitometru, încă nefuncţionale. Asta se va schimba. Nu avem nevoie de festivism. Avem nevoie de respect pentru oameni şi de lucruri făcute la timp. Le urez mult succes medicilor şi întregului personal medical care va lucra pe acest aparat RMN. Munca lor face, cu adevărat, diferenţa pentru oameni", a mai afirmat marţi, într-o postare pe Facebook, primarul oraşului Găeşti.
Alexandru Iorga a fost ales primar în Găeşti la alegerile parţiale din decembrie 2025.



























Comentează