Preşedintele PSD sector 5, Cristian Rizea, afirmă că aşteptările analiştilor financiari străini privind evoluţia economiei României au înregistrat în august cea mai puternică îmbunătăţire în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, iar ţara noastră a ajuns să aibă cele mai bune perspective din regiune, alături de Slovacia.
"Aşteptările analiştilor financiari străini privind evoluţia economiei României au înregistrat în august cea mai puternică îmbunătăţire în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, iar România a ajuns astfel să aibă cele mai bune perspective din regiune, alături de Slovacia, indică datele date publicităţii vineri de Centrul pentru Cercetare Economică Europeană din Mannheim, Germania. Vestea confirmă că politica economică a guvernului este justă şi dă roade. Mai mult, o altă analiză indică faptul că România este una din ţările preferate de investitori după crizele din Grecia şi China. Iar alte cifre date publicităţii arată că investiţiile străine au crescut în România cu 7% faţă de anul trecut", susţine Rizea, într-un comunicat.
El adăugă faptul că România are în faţă perspective foarte bune pentru atragerea de investiţii importante, "dar aceşti investitori vor să ştie care e politica economică a ţării nu numai pentru azi, ci şi pentru mâine şi poimâine", "nu să îşi facă planuri după ce toate partidele au votat în unanimitate Codul fiscal, dar apoi unii s-au răzgândit din considerente politicianiste".
"Le atrag cu respect atenţia colegilor liberali şi pedelişti să nu arunce în aer România şi să compromită investiţiile numai pentru că vor să ajungă la putere. În economie cu greu primeşti note pozitive. Trebuie să munceşti mult", a declarat Rizea.
Rizea (PSD): România are cele mai bune perspective din regiune
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.589
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.589

1.722
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.722

58
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
58

3.955
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.955

3.743
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.743

164
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
164

113
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
113

2.689
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.689

1.284
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.284

1.947
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.947

4.199
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.199

6.864
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.864

6.151
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.151
















Comentează