Trezoreria SUA a anunţat că va ridica sancţiunile impuse companiilor aparţinând miliardarului rus Oleg Deripaska, inclusiv cele care vizau producătorul de aluminiu Rusal şi firma mamă En+, anunţ care a prăbuşit preţul aluminiului la cea mai redusă valoare din ultimele 16 luni, informează Reuters preluată de Agerpres.
Pe de altă parte, acţiunile Rusal, al doilea mare producător mondial de aluminiu, au atins cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.
În luna aprilie a acestui an, Trezoreria SUA a impus sancţiuni împotriva lui Deripaska, Rusal, En+ şi a altor companii la care miliardarul rus deţine acţiuni, citând 'acţiunile maligne' ale Rusiei, ceea ce a provocat turbulenţe pe piaţa mondială a aluminiului. Însă după lobbyul guvernelor europene, Washingtonul a decis să amâne punerea în aplicare a sancţiunilor şi a demarat discuţiile cu echipa lui Deripaska cu privire la eliminarea firmelor Rusal şi En+ de pe lista companiilor sancţionate. În schimb, Deripaska va fi vizat în continuare de sancţiunile americane.
Acţiunile Rusal au crescut cu până la 26,8% joi, atingând cel mai ridicat nivel de după luna aprilie, când au fost anunţate sancţiunile.
"Aceste companii s-au angajat să reducă în mod semnificativ participaţia deţinută de Deripaska precum şi controlul exercitat de acesta", a informat miercuri Trezoreria SUA într-un comunicat de presă, precizând că sancţiunile vor fi ridicate în decurs de o lună.
Conform acordului convenit de Oleg Deripaska cu Trezoreria SUA, oligarhul rus îşi va reduce participaţia la En+ şi Rusal până sub pragul de 50%. În plus, consiliile de administraţie ale En+ şi Rusal vor fi restructurate astfel că jumătate din boardul En+ va fi compus din cetăţeni americani sau britanici, în timp ce actualul preşedinte al consiliului de administraţie va demisiona din funcţie.
Grupul Rusal, al doilea mare producător mondial de aluminiu după grupul chinez Hongqiao, a salutat decizia autorităţilor americane şi a anunţat că va continua să facă tot ceea ce este necesar pentru a reveni la condiţii normale de lucru.
La rândul său, bursa londoneză London Metal Exchange a anunţat că va elimina suspendarea de la tranzacţionare impusă aluminiului produs de Rusal, după ce sancţiunile americane vor fi ridicate.
Ridicarea sancțiunilor SUA asupra gigantului rus Rusal prăbușește prețul aluminiului
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

12
Creșteri pe burse după ce Donald Trump a anunțat că SUA ar putea pune capăt războiului din Iran în două-trei săptămâni
12

76
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
76

19
Piața auto își revine: martie aduce creșteri pe linie după începutul dificil de an
19

34
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
34

44
România primește 650 de milioane de dolari într-un moment dificil. Ce vrea Banca Mondială în schimb
44

20
Ministra Economiei din Germania cere regândirea renunțării la energia nucleară
20

15
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
15

30
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
30

1.676
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.676

45
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
45

2.761
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.761

26
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
26

4.052
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.052
















Comentează