Conservatorii cancelarului german Angela Merkel - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) - au obţinut o victorie netă, mult mai largă decât se aştepta, la alegerile parlamentare federale de duminică, în timp ce dreapta naţionalistă, Alternativa pentru Germania (AfD), a înregistrat un scor ce-i permite intrarea în parlament, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Angela Merkel va fi reconfirmată în funcţia de cancelar printr-un vot în Bundestag (camera interioară a parlamentului federal) după constituirea unei coaliţii majoritare în parlament. Negocierile dificile în acest sens, care se conturează între CDU/CSU, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii) şi Verzi (ecologiştii), ar putea dura până în decembrie.
Potrivit rezultatelor definitive, conservatorii au obţinut 33% din sufragii, cu 8,5% mai puţin decât la scrutinul din 2013, iar social-democraţii - 20,5%, cu 5,2% mai puţin.
Pe locul al treilea se află AfD, cu 12,6%, înregistrând un scor cu 7,9 puncte procentuale mai mare decât în 2013, ceea ce îi permite intrarea în Bundestag.
Pe locurile următoare se situează liberalii, cu 10,7%, mai mult cu 5,9% faţă de scrutinul anterior, când FDP nu a mai reuşit să intre în parlament. Stânga radicală Die Linke a obţinut 9,2% (plus 0,6%), iar ecologiştii - 8,9% (plus 0,5%).
Viitoarea cameră inferioară a parlamentului german va avea un număr record de deputaţi: 709, faţă de 630 în actuala adunare. Această creştere a numărului de deputaţi se explică prin sistemul proporţional complex din Germania, care ajunge periodic să redistribuie, la finalul numărării, mandate suplimentare tuturor mişcărilor reprezentate.
Rezultate FINALE în Germania - Victorie NETĂ pentru Angela Merkel
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

29
Celine Dion face anunțul pe care nimeni nu credea că-l va mai auzi
29

190
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
190

125
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
125

139
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
139

378
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
378

757
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
757

1.085
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.085

1.158
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.158

596
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
596

501
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
501

1.883
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.883

894
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
894

981
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
981
















Comentează