Secretarul de stat american Rex Tillerson a cerut joi armatei şi forţelor de securitate din Myanmar să sprijine încetarea violenţelor în statul Rakhine, afectat de conflict, şi să ajute la transportul de ajutoare pentru persoanele strămutate, relatează DPA, conform agerpres.ro.
Tillerson l-a sunat pe generalul Min Aung Hlaing, comandantul şef al forţelor armate din Myanmar, pentru "a-şi exprima îngrijorarea în legătură cu criza umanitară în desfăşurare şi cu presupusele atrocităţi din statul Rakhine", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentul de Stat, Heather Nauert.
Tillerson a cerut armatei Myanmarului "să coopereze cu ONU pentru a asigura o anchetă amănunţită şi independentă privind toate acuzaţiile de abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului", a spus Nauert.
Secretarul de stat american a cerut ca media să aibă acces liber, iar persoanelor strămutate să li se permită să se întoarcă acasă, şi a condamnat atacurile de la 25 august comise de militanţi asupra forţelor de securitate în regiune, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Statele Unite au anunţat luni o serie de acţiuni împotriva Myanmarului pentru tratamentul la care îi supune pe musulmanii rohingya în statul Rakhine. La sfârşitul lunii august, forţele de securitate din Myanmar au lansat o operaţiune în urma unor atacuri ale militanţilor rohingya în regiune.
Anchetatorii ONU pentru drepturile omului au concluzionat că incendierea unor sate şi persecutarea liderilor de comunităţi, precum şi crimele şi violurile reprezintă un efort sistematic de epurare a etnicilor rohingya.
Aproximativ 600.000 de etnici rohingya au fugit în Bangladesh pentru a scăpa de violenţe.
Rex Tillerson cere armatei din Myanmar să sprijine încetarea violenţelor în statul Rakhine
Explorează subiectul
Articole Similare

395
VIDEO Ce ironie! Ucraina e „sfâșiată” de Rusia și SUA: Moscova atacă brutal pe front, în timp ce americanii fac presiuni la Kiev să cedeze teritorial
395

1.835
VIDEO Moment savuros la Conferința de Securitate de la Munchen: Ischinger readuce în scenă ochelarii purtați de Emmanuel Macron la Davos
1.835

1.783
Acordul semnat de JD Vance în Armenia pune Moscova pe jar - Erevanul se distanțează tot mai mult de Rusia
1.783

53
China reacționează la tentativa CIA de a recruta ofiței chinezi: "Forţele ostile Chinei nu îşi vor atinge obiectivele"
53

2.866
VIDEO România a ajutat Ucraina, dar a intrat în recesiune. Explicația premierului Ilie Bolojan: „E un fals”
2.866

131
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Marco Rubia s-a întâlnit cu omologul său chinez
131

2.777
O armada uriașă se adună la porțile Iranului - Cel mai mare portavion din lume pleacă din Caraibe către Orientul Mijlociu
2.777

208
Moscova sfidează Washingtonul - Ajutorul pentru Cuba va continua
208

134
Kremlinul a anunţat reluarea negocierilor de pace cu Ucraina
134

65
VIDEO Erupţie a vulcanului Piton de la Fournaise de pe insula Reunion
65

1.544
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
1.544

87
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
87

4.586
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
4.586

















Comentează