Ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis a provocat duminică o polemică în interiorul guvernului stângii radicale, după ce a numit o fostă parlamentară socialistă controversată să reprezinte Grecia la FMI.
Economista Eleni Panariti a făcut parte din echipa guvernului precedent dreapta-socialişti în negocierile cu creditorii, UE şi FMI, asupra aplicării primului plan de ajutor al ţării, marcat de o politică strictă de austeritate.
Numirea ei a provocat furia a 43 de parlamentari (dintr-un total de 149) ai stângii radicale SYRIZA, la putere, precum şi reacţia multor cadre din guvernul lui Alexis Tsipras, prim-ministru şi preşedinte al SYRIZA, notează France Presse.
"Cineva care reprezintă politica Memorandumului (de austeritate) nu poate reprezenta actualul guvern ale cărui principii şi valori sunt complet diferite", au declarat deputaţii într-o scrisoare deschisă publicată duminică seară de agenţia de presă greacă Ana (semioficială).
"Aceasta este o problemă politică... O decizie greşită şi se cere anularea ei", au scris aceşti deputaţi.
O întâlnire era programată duminică seară între prim-ministrul Alexis Tsipras şi Yanis Varoufakis în legătură cu acest subiect, a afirmat Ana.
În centrul atenţiei mass-media, ministrul Yanis Varoufakis, care este de asemenea deputat din partea SYRIZA dar nu membru de partid, a provocat deja polemică în interiorul guvernului la sfârşitul lunii aprilie. El a fost acuzat atunci de crearea unui climat negativ în negocierile dintre Atena şi reprezentanţii creditorilor, UE şi FMI, în legătură cu acordul ce trebuie încheiat asupra viitorului financiar al ţării.
Pentru a detensiona acest climat, Alexis Tsipras a trebuit atunci să reorganizeze echipa greacă ce se ocupă de negocierile cu creditorii.AGERPRES
Revoltă în interiorul Guvernul lui Alexis Tsipras
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

127
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
127

1.629
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
1.629

106
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
106

43
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
43

49
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
49

63
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
63

4.086
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
4.086

28
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
28

72
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
72

3.155
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.155

36
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
36

2.655
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.655

2.662
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.662
















Comentează