Publisherul revistei Rolling Stone a anunţat că a decis să scoată la vânzare pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţine în cadrul acestei publicaţii, informează BBC.
Rolling Stone, o revistă înfiinţată în urmă cu 50 de ani, este cunoscută pentru articolele sale dedicate muzicii şi culturii populare, dar include şi jurnalism politic şi secţiuni de comentarii.
Jann Wenner, fondatorul revistei, a deschis această publicaţie în San Francisco în 1967 în colaborare cu criticul muzical Ralph Gleason.
De atunci, publicaţia a rămas sub controlul companiei sale, Wenner Media.
Rolling Stone a fost timp de decenii o prezenţă constantă în peisajul comentariilor dedicate muzicii şi vieţii politice din Statele Unite.
Revista este renumită şi pentru copertele sale legendare, care, timp de mulţi ani, au reprezentat un simbol suprem al succesului şi al importanţei pe care le aveau diverşi cântăreţi şi trupe.
Artişti precum Jim Morrison, Madonna şi Lady Gaga au apărut de-a lungul anilor pe coperta revistei, dar şi preşedinţi, actori şi chiar papi.
Probabil că una dintre cele mai faimoase coperte ale revistei Rolling Stone a fost aceea ce a inclus o fotografie realizată de Annie Leibowitz cu regretatul solist al trupei The Beatles, John Lennon, culcat gol alături de soţia lui complet îmbrăcată, artista şi interpreta Yoko Ono.
Fotografia a devenit celebră şi datorită faptului că John Lennon a fost asasinat la doar câteva ore după realizarea acelei imagini.
Rolling Stone a reprezentat locul în care s-au format o întreagă generaţie de critici muzicali, precum Lester Bangs, dar şi jurnalişti pe tematici sociale şi politice, precum Tom Wolfe, Hunter S. Thompson şi PJ O'Rourke.
Cu toate acestea, reputaţia sa de promotor al jurnalismului de calitate a fost grav afectată după ce revista a publicat o ştire falsă în 2014 despre un presupus viol comis în campusul Universităţii Virginia.
Rolling Stone a retractat ştirea în 2015 şi a plătit daune financiare în urma unui proces în care publicaţia a fost acuzată de defăimare.
Recent, publicaţia s-a confruntat cu un mediu de afaceri tot mai dificil, în contextul în care întreaga industrie de publishing încearcă să se adapteze la migraţia cititorilor spre spaţiul online.
În pofida acestor aspecte, Wenner Media a anunţat că revista Rolling Stone are în continuare 60 de milioane de cititori în fiecare lună, iar prezenţa sa pe internet, inclusiv pe reţelele de socializare, a devenit tot mai pregnantă.
Wenner Media spune că explorează "opţiuni strategice" în această perioadă cu scopul de a asigura "cea mai bună poziţionare a brandului pentru o creştere viitoare".
Wenner Media a vândut deja alte titluri ale sale, Us Weekly şi Men's Journal, companiei American Media, publisherul tabloidului National Enquirer.
"Am făcut paşi foarte mari pentru a transforma Rolling Stone într-o companie multi-platformă şi suntem încântaţi să construim o casă potrivită pe fundaţia noastră puternică", a declarat Gus Wenner, preşedintele şi directorul operativ de la Wenner Media, într-un comunicat.
Comunicatul nu precizează dacă publisherul american se află deja în discuţii cu potenţiali cumpărători.
BandLab Technologies, o companie cu sediul în Singapore, deţine la rândul ei 49% din acţiunile revistei Rolling Stones.
Revista Rolling Stone a fost scoasă la licitație
Explorează subiectul
Articole Similare

389
Poza din pașaport te poate lăsa fără vacanță, mai ales dacă îți vopsești părul. Orice schimbare radicală poate crea suspiciuni la controlul vamal
389

559
FOTO Cum arată hermina, animalul care a devenit mascotă la Jocurile Olimpice de Iarnă. Pe cât este de simpatic, pe atât este de periculos
559

34
Situație de urgență la Luvru: Inundație într-o sală cu opere vechi de 600 de ani
34

22
Moment cosmic rar: O stea din galaxia Andromeda s-a prăbușit 'în tăcere', posibil dând naștere unei noi găuri negre
22

32
VIDEO Disney+ dezvăluie povestea de dragoste dintre John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette într-un nou serial captivant
32

24
Ministrul Culturii din Republica Moldova, vizită la Bucureşti
24

27
A murit Cees Nooteboom, unul dintre marii scriitori postbelici ai Europei
27

22
FOTO 'Poarta Sărutului', recreată ca oglindă, la intrarea în curtea Palatului Cesianu-Racoviţă din București
22

28
Actrița Michelle Yeoh, în lacrimi la Berlinala 2026, după ce a primit Ursul de Aur onorific pentru întreaga sa carieră
28

24
Harry Styles anunță petreceri în zeci de orașe pentru lansarea noului album
24

13
Meta lansează un AI pentru modificarea newsfeed-ului Threads
13

7
Threads lansează o funcție AI care permite utilizatorilor să controleze ce tip de conținut văd
7

20
Expoziția "Brâncuși de privește pe toți", vernisată la Muzeul Național de Artă al României
20

















Comentează