Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia a îndemnat vineri comunitatea internaţională să reacţioneze "cu cea mai mare fermitate" la reprimarea mişcării de protest din Belarus, într-un mesaj video difuzat la Consiliul Drepturilor Omului (CDO) al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP potrivit Agerpres.
Candidata la prezidenţiale, care s-a refugiat în Lituania după ce a contestat victoria revendicată de Aleksandr Lukaşenko, a făcut aceste declaraţii la CDO cu ocazia unei dezbateri cerute la începutul acestei săptămâni de Uniunea Europeană (UE).
Reuniunea de la ONU intervine la o zi după o declaraţie a preşedintelui Lukaşenko prin care acesta anunţa un posibil "război" cu ţările vecine, acuzate să susţin mişcarea de contestare ce îl vizează.
"Situaţia din Belarus cere o atenţie internaţională imediată. Manifestanţi paşnici sunt arestaţi ilegal, bătuţi şi violaţi. Unii dintre ei au fost găsiţi morţi", a declarat Tihanovskaia.
Realegerea lui Lukaşenko, la putere în Belarus din 1994, pentru un al şaselea mandat, în august, oficial cu 80% din voturi, a declanşat o mişcare de protest fără precedent în această ţară şi o reprimare brutală a acesteia de către poliţie.
"Amploarea şi brutalitatea forţei considerabile folosită de regim încalcă în mod clar toate normele internaţionale şi Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Naţiunile Unite şi Belarus" a afirmat Tihanovskaia. Potrivit opozantei, adoptarea Declaraţiei de către Belarus înseamnă că întreaga "comunitate internaţională are dreptul să reacţioneze cu cea mai mare fermitate atunci când această obligaţie nu este respectată".
Săptămâna aceasta, Bruxellesul a cerut "o anchetă aprofundată" pe marginea acuzaţiilor privind abuzuri împotriva manifestanţilor în locurile de detenţie, iar ONG-ul Human Rights Watch a îndemnat CDO să declanşeze "fără întârziere" o anchetă.
La rândul său, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, fosta preşedintă chiliană Michelle Bachelet, a cerut deschiderea unei anchete asupra acuzaţiilor de tortură exercitată de forţele de securitate, după ce a primit "rapoarte îngrijorătoare asupra reprimării violente şi continue a manifestaţiilor paşnice".
În acest context, o foarte largă majoritate de membri ai CDO a acceptat luni să organizeze dezbaterea de urgenţă asupra crizei din Belarus.
La finalul dezbaterilor de vineri, cei 47 de membri ai Consiliului vor trebui să se pronunţe asupra unui proiect de rezoluţie propus de UE prin care i se cere Minskului "să permită anchete independente, transparente şi imparţiale asupra tuturor acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului" şi să garanteze că autorii acestora (a încălcărilor) vor fi judecaţi.
De asemenea, textul le cere autorităţilor belaruse să înceapă "un dialog" cu opoziţia, să pună capăt folosirii excesive a forţei împotriva manifestanţilor şi să elibereze toţi deţinuţii politici, jurnaliştii, apărătorii drepturilor omului, studenţii şi alte persoane arestate în contextul alegerilor prezidenţiale.
Proiectul de rezoluţie îi cere guvernului de la Minsk să colaboreze cu Raportorul special al ONU pentru Belarus - ceea ce nu a fost făcut niciodată de la înfiinţarea mandatului său, în 2012 - şi să autorizeze venirea lui.
Nu în ultimul rând, proiectul de rezoluţie îi cere lui Bachelet "să urmărească îndeaproape" criza şi să elaboreze un raport la începutul lui 2021.
Discuţia de la Geneva promite să fie una lungă, pentru că Rusia, principalul aliat al lui Lukaşenko, a depus extrem de multe amendamente.
Ambasadorul belarus, Iuri Ambrazevici, a respins acuzaţiile la adresa ţării sale şi a dat asigurări că situaţie "este în totalitate sub control".
Dezbaterea urgentă asupra Belarus este doar a şasea după lansarea CDO în 2006. Cea mai recentă dezbatere datează din iunie 2020 şi a vizat rasismul şi violenţele poliţiste după moartea lui George Floyd în SUA.
Reuniune de urgență la ONU - Tema este situația din Belarus
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

345
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
345

57
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
57

1.544
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.544

2.513
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.513

42
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
42

1.345
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.345

3.253
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.253

45
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
45

3.252
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.252

2.248
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.248

174
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
174

96
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
96

4.081
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.081
















Comentează