Cancelarul federal german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au îndemnat duminică, în cadrul summitului G7 de la Biarritz, la "extinderea" cu alte ţări şi la "întărirea" financiară a coaliţiei internaţionale care ajută ţările din Sahel să lupte împotriva grupărilor jihadiste, informează AFP preluat de agerpres.
La finalul unei reuniuni a G7 consacrate Africii, cancelarul german şi preşedintele francez au exprimat necesitatea "schimbării de scară şi de metodă", potrivit lui Macron, pentru că "situaţia nu încetează să se deterioreze" în regiunea Sahel, potrivit Angelei Merkel.
În acest scop, ei au anunţat crearea unui nou parteneriat, ale cărui modalităţi vor fi fixate în cadrul unei conferinţe franco-germane ce va avea loc până la sfârşitul anului, a precizat Merkel. "Germania se simte foarte angajată", a subliniat ea.
Însă, potrivit Angelei Merkel, iniţiativa nu va duce la o creştere a numărului de militari germani desfăşuraţi în zonă, cifraţi în prezent la câteva sute în misiuni de formare şi de sprijinire a forţei ONU în Mali, Minusma. În ceea ce o priveşte, Franţa mobilizează 4.500 de soldaţi în Sahel pentru operaţiunea sa antijihadistă Barkhane.
Prezent alături de cei doi, preşedintele Burkinei Faso, Roch Marc Christian Kabore, care deţine în prezent preşedinţia G5 Sahel (Mali, Niger, Mauritania, Ciad şi Burkina Faso), forţă militară multinaţională pentru lupta împotriva multiplelor grupări jihadiste, a insistat asupra necesităţii "unui sprijin masiv în termeni de dezvoltare".
Ţară foarte săracă, Burkina Faso se confruntă de patru ani cu o spirală a violenţelor atribuite mai multor grupări jihadiste, dintre care unele afiliate Al-Qaida, iar altele grupării Stat Islamic.
Reuniune a G7 consacrată Africii: Macron şi Merkel vor să întărească lupta antijihadistă în ţările din Sahel: Mali, Niger, Mauritania, Ciad şi Burkina Faso
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

366
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
366

2.208
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
2.208

182
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
182

5.797
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
5.797

75
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
75

6.256
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.256

2.494
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.494

71
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
71

2.876
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.876

85
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
85

6.845
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.845

75
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
75

74
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
74















Comentează