Marea Britanie nu a atins încă vârful epidemiei de COVID-19 care ar permite o relaxare a restricţiilor de circulaţie, a declarat sâmbătă ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Bilanţul morţilor în spitalele britanice a ajuns aproape la 9.000, doar vineri înregistrându-se 980 de decese.
În urmă cu trei săptămâni, Marea Britanie a impus carantina în încercarea de a stopa răspândirea virusului, iar asupra guvernului s-au făcut tot mai multe presiuni pentru a detalia cât vor mai dura restricţiile severe de circulaţie, în contextul în care oamenii sunt obligaţi să stea în case, iar multe companii nu au activitate.
Mai mulţi miniştri au declarat că Marea Britanie trebuie să depăşească vârful epidemiei înainte de a avea loc schimbări în regimul de circulaţie, iar Hancock a spus că, deşi numărul internărilor a început să stagneze, nu există deocamdată suficiente dovezi pentru a avea certitudinea că răul cel mare a trecut.
"Analiza noastră este că nu am ajuns încă acolo. Nu am văzut o stagnare suficientă pentru a putea spune că am atins vârful" epidemiei, a declarat Hancock la BBC radio.
Unii oameni de ştiinţă au sugerat că ar mai fi câteva săptămâni până să se ajungă la vârful epidemiei, însă Hancock crede că "nimeni nu ştie" când va fi. "Sunt tot soiul de sugestii. Treaba lor este să facă cea mai bună estimare şi să ne sfătuiască, şi avem o mulţime de sfaturi diferite de la oameni de ştiinţă diferiţi", a adăugat el.
Pe de altă parte, profesorul de vaccinologie Sarah Gilbert de la Universitatea Oxford a susţinut că un vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi disponibil pentru populaţie până în septembrie, relatează Press Association. Gilbert conduce o echipă de cercetători care au ca scop dezvoltarea unui vaccin care să protejeze populaţia împotriva coronavirusului, potrivit PA.
Într-un interviu cu publicaţia The Times, Gilbert a anunţat că împreună cu echipa ei a creat deja un posibil vaccin la care urmează să se înceapă testele pe oameni în circa două săptămâni.
Ea a declarat publicaţiei citate că este "80% sigură de succes, pe baza altor lucruri pe care le-am făcut cu acest tip de vaccin".
Majoritatea experţilor din industrie sunt de părere că este nevoie de cel puţin 18 luni pentru dezvoltarea unui vaccin şi distribuirea lui la nivel global, aminteşte PA.
Însă Gilbert crede că, dacă li se va permite unor voluntari, proveniţi din locuri în care nu au fost impuse măsuri de izolare, să se infecteze pe cale naturală cât mai repede cu putinţă, atunci aceasta va accelera procesul de testare clinică.
Dacă unul dintre aceste locuri se dovedeşte a avea o rată mare de transmitere a virusului, atunci vom vedea foarte rapid cât de eficient este vaccinul nostru, deci aceasta ar fi o strategie pentru a reduce timpul, a spus ea. "Carantina totală îngreunează lucrurile. Dar nici nu ne dorim imunitate de turmă. Vrem ca ei să fie susceptibili şi expuşi în mod natural pentru a testa eficienţa" vaccinului, a adăugat cercetătoarea britanică.
Iar pentru ca distribuirea vaccinului să poată începe în toamnă, Gilbert spune că executivul va trebui să demareze producţia vaccinului înainte de a i se dovedi eficacitatea. Nu vrem să treacă prea mult timp din acest an şi să descoperim că avem un vaccin foarte eficient, dar nu a fost produs propriu-zis ca să-l putem folosi, a declarat ea pentru The Times.
Restricţiile de circulaţie din Marea Britanie rămân în vigoare - Epidemia nu a atins încă vârful
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

11
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
11

292
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
292

17
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
17

1.472
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
1.472

910
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
910

889
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
889

2.436
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.436

876
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
876

1.318
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.318

1.965
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
1.965

3.691
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.691

41
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
41

2.478
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.478
















Comentează