Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat vineri că restaurantul de la parterul Cercului Militar Naţional nu va fi desfiinţat, ci doar entitatea economică prin care erau asigurate serviciile de hrănire.
"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la o aşa-zisă desfiinţare a restaurantului care funcţionează la parterul Cercului Militar Naţional, facem următoarele precizări: prin Hotărârea de Guvern 487 din 25 iunie, a fost desfiinţată entitatea economică prin care erau asigurate serviciile de hrănire în cadrul restaurantului, respectiv unitatea de prestări servicii şi alimentaţie a Ministerului Apărării Naţionale, care funcţiona în regim de autofinanţare", se arată într-un comunicat al MApN transmis AGERPRRS.
Potrivit sursei citate, restaurantul militar îşi va continua activitatea, în regim de unitate militară, cu asigurarea serviciilor de hrănire pentru personalul militar şi civil al MApN, cadre militare în rezervă şi în retragere, veterani de război, precum şi familiile acestora.
"În noua formă de organizare, produsele vor fi oferite spre consum la costurile de achiziţie, fără adaos comercial, ceea ce va duce la o scădere semnificativă a preţurilor care vor fi achitate de oaspeţii restaurantului militar. Prin prevederile actului normativ, întregul personal civil contractual care era încadrat în unitatea desfiinţată va fi preluat de către UM 02574 Bucureşti şi structurile subordonate şi va beneficia de drepturile salariale acordate, potrivit legii, corespunzătoare posturilor pe care urmează să le încadreze", menţionează ministerul.
Restaurantul din incinta Cercului Militar Naţional nu va fi desfiinţat, anunță MApN
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

129
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
129

982
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
982

891
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
891

527
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
527

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

30
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
30

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

35
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
35

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

23
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
23

3.247
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.247

5.687
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.687
















Comentează