Relații tensionate între SUA și Marea Britanie - Premierul britanic a declarat că s-a „săturat” de influenţa pe care Trump şi Putin o au

Autor: George Traicu

Publicat: 10-04-2026 18:20

Article thumbnail

Sursă foto: Intrafocus

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a purtat joi seară o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump, în care cei doi lideri au discutat despre armistiţiul cu Iranul şi despre opţiunile militare în privinţa Strâmtorii Ormuz, a anunţat vineri şeful guvernului de la Londra, relatează CNN, potrivit news.ro.

Starmer cere implicarea statelor din Golf

Starmer a afirmat că i-a spus lui Trump că, pentru ca încetarea focului cu Iranul să se menţină, aceasta trebuie să implice ţările vecine din Golful Persic.

„Aceste state din Golf sunt vecinii Iranului. Prin urmare, dacă se doreşte ca armistiţiul să se menţină – şi sperăm că aşa va fi – acesta trebuie să le implice. Ele au opinii foarte ferme cu privire la Strâmtoarea Ormuz”, a declarat Starmer, vorbind din Qatar.

El a continuat spunând că cei doi lideri au petrecut cea mai mare parte a convorbirii discutând despre importanţa unui plan pentru deplasarea navelor prin această cale navigabilă cheie. Analiştii spun că incertitudinea din jurul strâmtorii face ca tranzitul să fie încă prea riscant în acest moment.

Relații tensionate între SUA și Marea Britanie

Convorbirea telefonică a lui Starmer cu Trump are loc pe fondul relaţiilor tensionate recente dintre SUA şi Marea Britanie, precum şi al tensiunilor mai ample dintre administraţia Trump şi NATO, întrucât statele membre au refuzat să se implice direct în războiul dintre SUA şi Israel cu Iranul, ceea ce l-a determinat pe Trump să critice dur alianţa.

Vorbind despre relaţia Regatului Unit cu ţările din Golf - care au fost antrenate în conflict pe măsură ce Iranul a lansat atacuri de represalii asupra vecinilor săi - Starmer a subliniat importanţa faptului de a fi „alături de ei, ca aliat, ca prieten al lor într-un moment de nevoie”.

„Există un sentiment aici (în Golf), aşa cum există, cred, şi în Regatul Unit, că acest conflict ne va defini pentru o generaţie şi că trebuie să răspundem, că vom răspunde cu fermitate”, a spus el.

Starmer a făcut aceste declaraţii la încheierea unei vizite diplomatice de trei zile în regiunea Golfului.

STARMER SPUNE CĂ S-A „SĂTURAT” DE INFLUENŢA PE CARE TRUMP ŞI PUTIN O AU

Keir Starmer a declarat că este „sătul” de efectul pe care acţiunile lui Donald Trump în Orientul Mijlociu îl au asupra âopiniei publice britanice, făcând în acelaşi timp o comparaţie între preşedintele american şi Vladimir Putin, relatează The Guardian.

Joi, într-o discuţie cu ITV, prim-ministrul a spus: „M-am săturat de faptul că familiile din toată ţara văd cum facturile la energie cresc şi scad, iar facturile companiilor cresc şi scad din cauza acţiunilor lui Putin sau Trump în întreaga lume”.

Starmer, care a fost puternic criticat şi, uneori, batjocorit de Trump pentru că nu a angajat forţele britanice în războiul împotriva Iranului, a părut, de asemenea, să-l condamne pe Benjamin Netanyahu pentru atacurile continue ale Israelului asupra Libanului, în ciuda faptului că Iranul a cerut includerea Libanului în acordul de încetare a focului convenit pe 7 aprilie.

Atacurile asupra Libanului

„Acest lucru ar trebui să înceteze – aceasta este părerea mea fermă – şi, prin urmare, întrebarea nu este una tehnică, dacă este vorba sau nu de o încălcare a acordului”, a spus Starmer.

Starmer a mai spus la ITV că, deşi Marea Britanie nu a avut „acces la toate detaliile armistiţiului”, el nu este de acord cu atacurile asupra Libanului: „Vreau să fiu foarte clar în privinţa asta: sunt greşite”.

Într-un articol publicat joi în The Guardian, Starmer a declarat că doreşte ca Marea Britanie să fie „o ţară în care oamenii nu sunt la mila evenimentelor din străinătate”. El a adăugat că, în timp ce răspunsurile guvernelor anterioare la evenimentele mondiale au fost pur şi simplu „gestionarea crizei, găsirea unui plasture şi apoi încercarea disperată de a reafirma statu-quo-ul”, el a promis că guvernul său va face mai mult. „De data aceasta, va fi diferit. Războiul din Iran trebuie să devină acum o linie de demarcaţie, deoarece modul în care vom ieşi din această criză ne va defini pe toţi pentru o generaţie”, a afirmat premierul britanic.

Google News
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri