Regatul Unit trebuie să reducă salariul minim pentru imigranţi la 25.600 de lire anual pentru a sprijini ocuparea locurilor de muncă după Brexit, arată un raport al Comitetului de Consultanţă pentru Migraţie (MAC), organizaţie independentă care acordă consultanţă guvernului de la Londra, potrivit Agerpres.
Odată cu retragerea din Uniunea Europeană, Regatul Unit nu va mai acorda prioritate imigranţilor proveniţi din UE, reaminteşte Reuters.
Agenţia îl citează pe preşedintele MAC, Alan Manning, care avertizează că recomandările formulate vor reduce probabil creşterea populaţiei şi a economiei Regatului Unit faţă de perioada în care a fost în vigoare libera circulaţie, prin introducerea unor praguri salariale şi de calificare. Modificările propuse vor îngreuna angajarea cetăţenilor europeni, dar îi vor ajuta pe imigranţii din afara UE prin reducerea veniturilor pe care sunt obligaţi să le obţină.
Conform MAC, salariul minim pentru imigranţii calificaţi trebuie să scadă cu 4.400 de lire anual, de la nivelul actual de 30.000 de lire.
Noua politică de imigraţie a premierului Boris Johnson ar urma să fie aplicată de la începutul anului viitor.
Comitetului de Consultanţă pentru Migraţie i s-a cerut şi să stabilească un sistem de imigraţie pe bază de punctaj, inspirat de cel din Australia, care va intra în vigoare imediat ce încetează libera circulaţie a cetăţenilor europeni în Regatul Unit. MAC apreciază că un astfel de sistem va trebui însoţit de o procedură pentru lucrătorii calificaţi care nu au primit nicio ofertă de muncă.
Salariul minim va trebui să fie diferit pentru anumite profesiuni mai bine remunerate, în timp ce angajaţilor din învăţământ şi sănătate ar trebui să li se aplice un prag salarial mai coborât, arată raportul.
Potrivit lui Manning, modificările ar urma să ducă la o creştere foarte mică a PIB pe locuitor şi a productivităţii şi la o uşoară ameliorare a finanţelor publice.
Se aşteaptă o uşoară scădere a cererii de servicii publice de sănătate, învăţământ şi pentru locuinţe, însă vor creşte presiunile asupra sistemului de asistenţă socială.
Pentru imigranţii înalt calificaţi, cum ar fi muzicienii sau oamenii de ştiinţă, raportul propune un sistem mai deschis, apreciind că limitarea actuală a numărului de vize este prea restrictivă.
MAC recomandă guvernului să ia cât mai curând deciziile referitoare la migraţie, pentru a permite firmelor să se pregătească pentru implementarea din ianuarie anul viitor.
Regatul Unit trebuie să reducă salariul minim pentru străini
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.521
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.521

71
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
71

1.873
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.873

2.999
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.999

45
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
45

1.465
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.465

3.481
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.481

49
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
49

3.427
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.427

2.340
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.340

187
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
187

104
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
104

4.178
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.178
















Comentează