Elveţienii se vor pronunţa duminică prin vot asupra unui subiect de importanţă naţională care a împărţit în două ţara, respectiv dacă să fie subvenţionaţi fermierii care lasă coarnele vacilor şi caprelor lor să crească natural, transmite Reuters.
Referendumul cu privire la păstrarea "demnităţii şeptelului" a fost iniţiat de Armin Capaul, un fermier de 66 de ani. În urmă cu nouă ani acesta a demarat o campanie pentru acordarea de subvenţii fermierilor astfel încât aceştia să poată să îşi asigure spaţiul de păşunat suplimentar de care animalele cu coarne au nevoie şi astfel să fie redusă practica de înlăturare a coarnelor.
"Trebuie să lăsăm vacile aşa cum sunt. Să le lăsăm coarnele. Atunci când li se înlătură coarnele, sunt triste", spune Armin Capaul. Apreciind că datorită coarnelor vacile pot comunica şi îşi pot regla temperatura corpului, Capaul vrea ca fiecare fermier să primească o subvenţie anuală de 190 de franci pentru fiecare animal cu coarne.
În prezent, aproape trei sferturi din vacile din Elveţia, care au devenit un simbol naţional şi o atracţie turistică, nu au coarne fie pentru că au fost concepute genetic în acest, fie pentru că acestea au fost înlăturate după naştere.
După ce activitatea de lobby a eşuat, Armin Capaul a reuşit să strângă cele 100.000 de semnături necesare pentru a impune organizarea unui referendum. Campania sa ar putea să beneficieze de sprijinul celor care se opun ecornării (care presupune utilizarea un dispozitiv din fier încălzit până la incandescenţă pentru a arde ţesutul din care creşte cornul) pe motiv că este dureroasă.
În schimb, Guvernul elveţian se opune acestei iniţiative, subliniind că ar putea cheltui până la 30 de milioane de franci din bugetul anual de trei miliarde de franci alocat agriculturii şi în plus ar fi o povară pentru constituţia ţării.
"În Elveţia este ceva obişnuit ca aceste chestiuni să fie supuse votului poporului, fie că este vorba de chestiuni importante sau mai puţin importante", a declarat ministrul Economiei din Elveţia, Johann Schneider-Ammann.
Există şi fermieri care se opun acestei iniţiative. "Sistemul actual are avantaje. Dacă vacile ar avea coarne, pericolul rănirii altor animale sau al oamenilor ar fi mai mare. Fiecare fermier ar trebui să decidă pentru el. Avem alte probleme mai importante în agricultură", spune Stefan Gilgen, ale cărui 48 de vaci furnizează zilnic 1.000 de litri de lapte către producătorul elveţian de lactate Emmi AG.
Sondajele derulate luna aceasta sugerează că votul va fi unul strâns. Firma de cercetare de piaţă GFS Bern susţine că 49% din alegători vor vota în favoarea iniţiativei iar 46% împotrivă.
Pentru ca o iniţiativă populară să fie adoptată are nevoie de spriijnul majorităţii alegătorilor precum şi de suportul a mai mult de jumătate din cele 26 de cantoane elveţiene.
Referendum inedit în Elveția - cetățenii sunt chemați să decidă dacă vacile își vor păstra coarnele
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
1

10
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
10

795
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
795

1.362
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.362

133
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
133

1.769
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.769

633
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
633

54
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
54

1.726
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.726

3.362
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.362

1.734
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.734

399
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
399

595
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
595
















Comentează