Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a primit miercuri la Ankara pe ministrul de externe iranian, Javad Zarif, care urmează să-l informeze în legătură cu întrevederea pe care a avut-o în ajun cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, relatează AFPn potrivit Agerpres.
"Am avut o discuţie foarte lungă cu Bashar al-Assad. Îl voi informa pe preşedintele Erdogan în legătură cu aceasta'', a declarat Javad Zarif, ale cărui afirmaţii au fost traduse în limba turcă de către un translator oficial, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său turc Mevlut Cavusoglu, înainte de a începe întâlnirea cu Erdogan.
Ankara a rupt legăturile cu regimul Assad la declanşarea conflictului sirian în 2011 şi îi susţine pe rebelii care încearcă să-l îndepărteze de la putere pe preşedintele sirian, dar preşedintele Erdogan a admis în februarie că Turcia menţine contacte ''la nivel scăzut'' cu regimul sirian.
La rândul său, Iranul este, împreună cu Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai regimului sirian în războiul civil care devastează ţara. Cele două ţări mediază alături de Turcia aşa-numitul proces Astana pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria.
De-a lungul anilor, Erdogan nu a avut cuvinte destul de dure pentru a-l descrie pe Assad pe care l-a tratat în mod constant ca pe un ''criminal''. Dar retorica sa pare să se fi înmuiat în ultimele luni.
"În Siria, de la început, pe teren, nu suntem de acord cu Iranul pe multe subiecte", a declarat ministrul de externe turc. "Dar am decis să cooperăm cu Iranul pentru o soluţie politică", a subliniat el.
O nouă rundă de discuţii între Iran, Rusia şi Turcia este programată pentru 25 şi 26 aprilie în Kazahstan
Recep Tayyp Erdogan îl primeşte la Ankara pe şeful diplomaţiei iraniene după vizita efectuată de acesta la Damasc
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

577
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
577

39
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
39

2.275
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
2.275

2.668
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
2.668

157
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
157

60
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
60

65
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
65

73
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
73

5.246
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.246

33
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
33

79
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
79

3.837
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.837

38
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
38
















Comentează