Un total de 60 de parlamentari din cei 311 membri ai blocului conservator al cancelarului Angela Merkel au votat împotrivă sau s-au abţinut marţi în cursul unui vot de testare asupra unui al treilea plan de salvare pentru Grecia înaintea unui vot în parlament, au declarat participanţi pentru agenţia Reuters.
Reprezentând cu toate acestea un sprijin important pentru Merkel, votul de testare arată că ar putea fi mai puţini rebeli în timpul votului de miercuri al blocului ei asupra pachetului de 86 de miliarde de euro (95 miliarde dolari). Ziarul Bild a relatat că până la 120 din deputaţii ei ar vota împotrivă sau se vor abţine.
Votul de testare - fără caracter obligatoriu - a arătat marţi 56 de voturi "nu" şi 4 abţineri. Aceasta înseamnă mai puţini decât 65 de parlamentari din tabăra ei conservatoare care au rupt rândurile luna trecută şi au refuzat să sprijine negocierile asupra planului de salvare, notează Reuters.
Germania este cel mai mare creditor al Greciei. Aprobarea parlamentului, cerută de lege, este vitală pentru că, cu parlamentari sceptici exprimând rezerve publice faţă de eforturile de salvare a Greciei, trimite un semnal important în Europa.
Merkel şi ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble, în ciuda unor îndoieli anterioare, şi-au îndemnat colegii din parlament creştin democraţi (Uniunea Creştin-Democrată - CDU) şi din Uniunea Creştin-Socială (CSU) să voteze "da" asupra măsurii.
"A fost un lucru bun să se adopte o atitudine dură faţă de Atena", a declarat Merkel deputaţilor, potrivit unor conservatori care au luat parte la întâlnirea cu uşile închise.
Schaeuble a afirmat că sprijină al treilea plan de ajutor "cu o convingere completă", potrivit acestor surse. El le-a spus de asemenea că este sigur că Fondul Monetar Internaţional, a cărui aprobare este văzută de mulţi parlamentari ca o garantare a punerii în aplicare riguroase a obiectivelor bugetare şi de reformă, va lua parte.
Klaus-Peter Willsch, un disident cheie, a declarat: "Ni s-a promis acelaşi lucru atât de des dar întotdeauna nu a fost aşa".
Sprijinul altor partide, inclusiv social-democraţi (SPD), partenerul mai mic de coaliţie al lui Merkel, şi Verzilor din opoziţie înseamnă că aprobarea nu este pusă la îndoială. Dar o revoltă a unui mare număr de aliaţi ai ei ar fi dăunătoare pentru Merkel, mai notează Reuters.
Parlamentarii şi-au întrerupt marţi vacanţa pentru a dezbate al treilea plan de salvare pentru Grecia înainte de a-l aproba.
Schaeuble, care a declarat luna trecută parlamentului că discuţiile asupra unui al treilea plan de ajutor sunt o "ultimă încercare" de a rezolva criza din Grecia, şi-a exprimat sprijinul pentru acest pachet înaintea votului de miercuri şi a notat că Atena este gata de reforme.
Multe figuri de rang înalt din coaliţia la putere au fost de acord. Dar o minoritate semnificativă din rândul conservatorilor lui Merkel se opune deschis planului şi o rebeliune în creştere ar putea să o încurce.
Dezbaterea a devenit tot mai aprinsă şi după ce Volker Kauder, şeful blocului conservatorilor în parlament, şi-a ameninţat cu represalii colegii la începutul acestei luni dacă se vor răzvrăti şi vor vota contra planului de salvare.
Schaeuble, care a susţinut luna trecută că Grecia ar trebui să ia în considerare
o "ieşire temporară" din zona euro, a căutat să consolideze sprijinul pentru planul de salvare înaintea votului de miercuri, citând o schimbare dramatică în disponibilitatea guvernului grec pentru reformă.AGERPRES
Rebeliune pe față impotriva lui Merkel în CDU
Explorează subiectul
Articole Similare

437
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
437

1.091
Misterul morților de la Petrohan, cazul tulburător care a zguduit Bulgaria - Detalii șocante din cadrul anchetei
1.091

46
Emmanuel Macron își nuanțează poziția cu privire la discuțiile cu Putin: 'Nu este o chestiune de zile, lucrurile se pregătesc'
46

1.052
VIDEO Ipoteza lui Nicușor Dan: când ar putea intra România în zona euro?
1.052

34
Dosarul Jeffrey Epstein - Fost premier norvegian, suspect de corupție agravată
34

3.380
FOTO Explodează campania din Ungaria: înregistrări video intime compromițătoare, cu iz de șantaj, acuză liderul opoziției
3.380

53
Naftogaz vrea să refacă instalațiile distruse cu fonduri americane
53

1.464
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.464

34
Kremlinul minimizează ameninţările tarifare ale lui Trump privind livrările de petrol către Cuba
34

3.078
Negocieri secrete Rusia-SUA pentru războiul din Ucraina: Moscova revine în forță lângă puterile mondiale / Acord în 7 puncte (presă)
3.078

71
Mexicul trimite ajutoare pentru Cuba - Două nave ale Marinei mexicane sosesc la Havana
71

1.384
VIDEO Dronele ucrainene stabilesc un nou record - A fost lovită o rafinărie la peste 1700 de kilometri distanță de granița ucraineană
1.384

36
Misiune istorică - Europenii încearcă să se implice în cursa spațială
36

















Comentează