Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid este foarte aproape de finalizarea transferului tânărului internaţional francez Aurelien Tchouameni (22 ani) de la formaţia AS Monaco, în schimbul sumei de 50 de milioane de euro, informează El Mundo Deportivo, conform Agerpres.
Tchouameni, jucător cu origini cameruneze format la Girondins Bordeaux, evoluează pe postul de mijlocaş şi este considerat înlocuitorul perfect pentru brazilianul Casemiro.
El s-a aflat în vederile madrilenilor încă din perioada în care gruparea de pe Santiago Bernabeu era antrenată de francezul Zinedine Zidane, care l-a propus pe fotbalistul lui AS Monaco ca posibilă întărire a liniei de mijloc a clubului spaniol.
"Acum, se pare că Aurelien Tchouameni este foarte aproape de a deveni noul jucător al lui Real Madrid în sezonul viitor. Preţul va fi de 50 de milioane de euro, iar anturajul 'albilor' asigură că transferul este pe drumul cel bun", scrie cotidianul spaniol.
Selecţionat de şapte ori în reprezentativa Franţei, Tchouameni este legat prin contract de gruparea din Principatul Monaco până în 2024. El Mundo Deportivo precizează că madrilenii s-au mai interesat de mijlocaş şi în perioada de transferuri din ianuarie, însă clubul monegască a cerut atunci 100 de milioane de euro, dar între timp se pare că şi-a redus pretenţiile la jumătate.
Un atu în plus pentru Real Madrid îl constituie şi faptul că Aurelien Tchouameni este foarte încântat de posibilitatea de a juca pe Santiago Bernabeu, adaugă sursa citată.
Real Madrid este foarte aproape de finalizarea transferului tânărului internaţional francez Aurelien Tchouameni, de la AS Monaco
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

13
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
13

14
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
14

29
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
29

105
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
105

33
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
33

62
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
62

76
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
76

41
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
41

174
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
174

91
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
91

75
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
75

6.387
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.387

38
Tommy Paul a câștigat turneul ATP de la Houston
38
















Comentează