Trezoreria Marii Britanii a anunţat săptămâna aceasta că regina Elisabeta a II-a va primi suma de 82,4 milioane lire sterline (147,8 milioane dolari) pentru a-şi finanţa obligaţiile care îi revin în calitate de suveran în următorul an financiar, o creştere de doar 0,2% comparativ cu anul precedent, informează Bloomberg preluată de agerpres.
Aceasta este cea mai mică majorare procentuală a finanţării publice de care a beneficiat regina Elisabeta a II-a după ce în urmă cu şase ani Marea Britanie a modificat aranjamentul financiar cu familia regală. O majorare de 0,2% este cu mult sub rata anuală a inflaţiei, care în luna septembrie a fost de 2,4% în Marea Britanie.
În vârstă de 92 de ani, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii primeşte o finanţare publică sub forma unei părţi din veniturile realizate de fundaţia care gestionează terenurile, palatele şi bijuteriile deţinute de suveran. Între 2012 şi 2016, regina Elisabeta a II-a a primit 15% din profiturile generate de The Crown Estate, însă în 2017 procentul a crescut la 25% pentru a putea acoperi costurile lucrărilor de restaurare ale palatului Buckingham. Ţinând cont că în 2017 populaţia Marii Britanii a fost de 66 milioane de persoane, regina l-a costat pe fiecare cetăţean britanic, în medie, 1,20 lire sterline.
Un purtător de cuvânt de la Trezoreria Marii Britanii a refuzat să comenteze aceste cifre dar a subliniat că Guvernul a trebuit să intervină în anii precedenţi pentru a majora fondurile destinate restaurării Palatul Buckingham. "Este o clădire simbolică care atrage mii de turişti anual şi care prezenta un risc mare de incendiu şi inundaţii", a precizat purtătorul de cuvânt.
Pe lângă veniturile pe care le primeşte de la The Crown Estate, printre activele deţinute în mod direct de regină şi familia sa se află o fermă de cai de rasă şi cea mai valoroasă colecţie de timbre din lume. Averea netă a reginei este estimată la cel puţin 593 milioane de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.
Reagina Elisabeta a II-a va trebui să strângă cureaua. Majorarea bugetului suveranei a fost cu mult sub rata inflației
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
6

4
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
4

7
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
7

6
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
6

9
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
9

14
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
14

12
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
12

2.735
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.735

3.885
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.885

278
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
278

6.799
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.799

96
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
96

7.159
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.159
















Comentează