Premierul suedez Magdalena Andersson a declarat miercuri că orice creştere a numărului de extrădări drept rezultat al acordului încheiat cu Turcia pentru ca aceasta să nu se opună aderării statului nordic la NATO va depinde de ce informaţii se primesc de la autorităţile turce, relatează Reuters, conform AGERPRES.
"Depinde de ce informaţii primim din partea Turciei în această zonă. În toate extrădările vom continua să urmăm legea suedeză şi internaţională şi, bineînţeles, convenţia europeană privind extrădările", a declarat ea pentru Reuters.
Suedia şi Finlanda au făcut un pas semnificativ spre aderarea la NATO după ce Turcia a anunţat marţi că nu se mai împotriveşte intrării lor în Alianţă, în condiţiile în care ţările nordice au convenit la o serie de măsuri de securitate.
În cadrul acordului, Suedia şi Finlanda au fost de acord să nu sprijine grupurile kurde din nord-estul Siriei despre care Turcia susţine că au legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie considerată teroristă atât de SUA, cât şi de UE.
"Ceea ce se află în declaraţie este ceva ce Suedia deja face", a declarat Andersson, în marja summitului NATO din capitala Spaniei.
"Este vorba despre faptul că nu-i vom susţine în niciun fel care ar putea fi o ameninţare pentru securitatea internă a Turciei - precum furnizând arme şi sprijin financiar - iar asta nu este ceva care Suedia să facă astăzi", a adăugat ea.
Reacția Suediei după ce Turcia i-a cerut să extrădeze 33 de persoane: 'Depinde de ce informaţii primim. Vom continua să urmăm legea suedeză şi internaţională'
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

130
Deputat PNL, atac frontal la PSD: UDMR şi USR au spus că nu vor criză politică şi susţin guvernul Bolojan. PSD a rămas singur şi izolat în tentativele sale de a arunca ţara în criză
130

564
USR cere sancţionarea deputatului AUR Dan Tănasă, după ce a declarat în plen: ”Încă nu ne-am hotărât dacă USR este boală venerică sau boală mintală”
564

29
De ce să eviți excesele în perioada Paștelui
29

1.733
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
1.733

3.097
Curtea de Apel suspendă decizia CNA de închidere a postului Realitatea PLUS
3.097

1.423
Prețurile la motorină și benzină, analizate în Senat: „Nu ai tu, România, produsul neamului pe care faci ce preț dorești” / „Taxa de 0,5% pe cifra de afaceri supără toate companiile”
1.423

1.598
VIDEO Alexandru Nazare anunță schimbări la ANAF. Cum se schimbă Declarația Unică și cine primește bonificația de 3%
1.598

4.811
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
4.811

2.818
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
2.818

2.388
Schimbare de strategie la Finanțe: Statul umblă la 'rezerva de urgență'. Guvernul scoate 2 miliarde € ca să evite împrumuturi mai scumpe
2.388

2.697
România intră în liga mare a industriei de război: Arma produsă la București poate doborî dronele Shahed ale Rusiei
2.697

1.860
VIDEO Revolta Mitropolitului Andrei Andreicuț împotriva războaielor din Ucraina sau Orientul Mijlociu: „Nu e păcat să se irosească bănișorii pe bombe cu care omori oameni?!”
1.860

4.203
UPDATE VIDEO Funeraliile lui Mircea Lucescu. Miliardarii care îi vor aduce un ultim omagiu. Sicriul cu trupul fostului selecționer al României a fost depus la Arena Națională
4.203
















Comentează