Fotbalistul român Răzvan Marin, care a retrogradat cu Cagliari din Serie A, ar putea rămâne în prima divizie a campionatului Italiei, la Empoli, scrie La Gazzetta dello Sport, potrivit Agerpres.
Empoli, care a încheiat pe locul 14 ultima ediţie de campionat, vede în Răzvan Marin omul potrivit pentru a-l înlocui pe albanezul Kristjan Asllani, care este aproape să semneze cu Inter Milano. Empoli a început tratativele cu Cagliari pentru internaţionalul român, care vrea să rămână în Serie A şi este pregătit pentru un transfer la clubul toscan.
Cele două grupări ar putea ajunge la un acord pentru un împrumut cu drept de cumpărare, suma vehiculată de presă fiind de 10 milioane de euro.
Venit la Cagliari de la Ajax Amsterdam, Marin a reuşit un gol şi şase pase decisive în 37 de meciuri din sezonul 2021-2022 al Serie A.
Empoli se interesează şi de Ionuţ Radu, portarul lui Inter Milano, a scris în această săptămână site-ul TuttoMercatoWeb.
Răzvan Marin ar putea rămâne în Serie A, la Empoli
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

89
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
89

59
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
59

16
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
16

42
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
42

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

30
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
30

24
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
24

22
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
22

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

49
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
49

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

62
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
62
















Comentează