Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) va continua să-şi întărească parteneriatul cu Japonia, pe fondul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul vizitei sale în Japonia, unde a avut o întrevedere cu prim-ministrul nipon Fumio Kishida, informează Reuters.
"Războiul (declanşat de Rusia) în Ucraina contează pentru noi toţi şi din acest motiv suntem de asemenea foarte recunoscători pentru sprijinul pe care Japonia îl oferă, ce foloseşte inclusiv avioane şi capabilităţi cargo", a declarat Stoltenberg în timpul unui scurt discurs susţinut după o vizită la Baza Aeriană Iruma a Forţelor de Autoapărare ale Japoniei.
Turneul diplomatic al lui Stoltenberg, care a inclus şi o escală în Coreea de Sud, este menit să consolideze relaţiile cu aliaţii occidentali din Asia în faţa ofensivei ruse asupra Ucrainei şi a concurenţei în creştere din partea Chinei.
Într-un discurs susţinut luni la Seul, Stoltenberg a îndemnat Coreea de Sud să-şi accelereze sprijinul militar pentru Ucraina, menţionând alte ţări care şi-au schimbat politica de a nu livra arme unor ţări în conflict după ce Rusia a declanşat războiul împotriva Ucrainei.
Rusia a declanşat o invazie în Ucraina în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială" cu scopul declarat al "demilitarizării" şi "denazificării" acestei ţări vecine, dar Kievul şi Occidentul o consideră drept agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Războiul din Ucraina riscă să reaprindă tensiunile dintre Japonia şi Rusia. Anunțul făcut de Jens Stoltenberg
București
9°C
Articole Similare

22
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
22

1.549
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.549

2.412
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.412

637
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
637

3.897
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.897

82
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
82

1.918
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.918

110
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
110

168
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
168

117
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
117

88
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
88

57
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
57

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33
















Comentează