Criza declanșată de conflictul din Iran și presiunile exercitate de administrația americană determină o schimbare majoră de strategie la nivel global. India se reorientează rapid către Rusia, reluând discuțiile pentru importuri masive de energie, într-un moment în care piețele sunt zguduite de creșterea prețurilor.
India și Rusia negociază reluarea livrărilor de gaze
Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Reuters, New Delhi și Moscova au convenit să pregătească reluarea livrărilor directe de gaz natural lichefiat (LNG), pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina.
Discuțiile au fost stabilite în urma unei întâlniri între oficiali din domeniul energiei din cele două țări, iar un acord ar putea fi încheiat în următoarele săptămâni.
Importurile de petrol rusesc ar putea exploda
În paralel, India ia în calcul o creștere semnificativă a importurilor de petrol din Rusia. Surse citate indică faptul că acestea ar putea ajunge la aproximativ 40% din totalul importurilor indiene, practic o dublare față de nivelurile din începutul anului.
India a devenit deja unul dintre principalii cumpărători de petrol rusesc după invazia din Ucraina, profitând de prețurile reduse oferite de Moscova.
India cere undă verde de la SUA
Mutarea este însă extrem de sensibilă din punct de vedere geopolitic. Autoritățile de la New Delhi au început deja demersuri pe lângă Washington pentru a obține o eventuală derogare de la sancțiunile impuse Rusiei.
În lipsa unei astfel de permisiuni, acordul riscă să intre în conflict direct cu politica externă americană.
Criza din Iran schimbă complet jocul
Situația s-a schimbat radical după atacurile SUA și Israel asupra Iranului, care au dus la blocarea Strâmtorii Ormuz – una dintre cele mai importante rute energetice din lume.
Aproximativ jumătate din importurile de petrol și gaze ale Indiei trec prin această zonă, iar perturbarea transportului a provocat deja efecte vizibile: cozi la benzinării și lipsa gazului de gătit în unele regiuni.
India revine la „prietenia istorică” cu Rusia
În acest context, relația tradițională dintre India și Rusia revine în prim-plan. Cele două state au o colaborare strânsă încă din perioada Războiului Rece, iar actuala criză pare să accelereze această apropiere.
„India a ales calea care îi servește cel mai bine interesele naționale, bazată pe un parteneriat de lungă durată cu Rusia”, a declarat un fost ambasador indian la Moscova.
Impact economic major dacă criza continuă
Un document guvernamental avertizează că o criză prelungită ar putea duce la inflație crescută, deprecierea monedei și majorarea datoriei externe.
Exporturile ar putea scădea cu până la 4%, în timp ce presiunile asupra economiei ar deveni tot mai greu de gestionat.
Rusia profită de moment
Moscova încearcă să capitalizeze situația și să își extindă influența în Asia. Pe lângă energie, Rusia propune colaborări și în infrastructură, transport și chiar extinderea rutelor aeriene.
În prezent, aproximativ 96% din comerțul bilateral dintre cele două țări se realizează deja în monedele naționale, rubla și rupia.




























Comentează