Banca Naţională a Elveţiei ar putea relaxa şi mai mult politica sa monetară ultra-permisivă, a afirmat joi preşedintele SNB, Thomas Jordan, dând vina pe escaladarea tensiunilor comerciale dintre SUA şi China pentru aprecierea francului elveţian, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Joi, SNB a menţinut ratele negative ale dobânzilor, iar Thomas Jordan a apreciat că situaţia pe pieţele valutare şi financiare rămâne fragilă.
"Când disputa comercială dintre SUA şi China s-a amplificat din nou în mai, francul elveţian şi yenul japonez s-au apreciat. Ambele monede vazute ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini. Pe fondul recentei aprecieri a francului elveţian şi a fragilităţii situaţiei, disponibilitatea noastră de a interveni rămâne necesară, la fel ca şi menţinerea ratelor negative ale dobânzilor", a declarat Thomas Jordan la o conferinţă de presă.
Acesta a explicat că escaladarea tensiunilor comerciale creează incertitudini care afectează deciziile investitorilor şi ale consumatorilor.
Luna aceasta, francul elveţian a atins cel mai ridicat nivel faţă de euro din ultimii aproape doi ani deşi SNB nu şi-a modificat opinia conform căreia moneda Elveţiei este "supraevaluată".
Banca Naţională a Elveţiei va lua în considerare situaţia internaţională când va discuta politica sa monetară, a afirmat preşedintele SNB.
"Încă avem marjă de manevră astfel încât putem relaxa şi mai mult politica noastră monetară ultra-permisivă. Putem modifica politica noastră monetară pentru a reacţiona la anumite şocuri", a apreciat Thomas Jordan.
Pentru a ţine sub control evoluţia francului, SNB se foloseşte de ratele negative ale dobânzilor şi de intervenţia pe pieţele valutare.
Joi, Banca Naţională a anunţat introducerea unei noi rate a dobânzii SNB, care înlocuieşte intervalul de variaţie a ratei dobânzii Libor pe trei luni.
"De acum înainte, vom folosi această rată în adoptarea şi comunicarea deciziilor de politică monetară. Rata dobânzii SNB înlocuieşte intervalul de variaţie a ratei dobânzii Libor pe trei luni folosit anterior, şi în prezent se situează la minus 0,75%", se arată în comunicatul SNB.
De asemenea, rata dobânzii pentru depozitele constituite la SNB a fost păstrată la minus 0,75%.
Războiul comercial dintre SUA şi China a impulsionat aprecierea francului elveţian
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

372
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
372

647
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
647

828
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
828

17
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
17

786
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
786

366
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
366

864
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
864

1.968
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.968

2.388
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.388

1.186
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.186

24
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
24

4.811
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.811

2.935
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.935
















Comentează