Rata şomajului în Franţa a urcat în trimestrul trei din 2020 la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (Insee), deoarece a doua economie a zonei euro se confruntă cu efectele negative ale pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters potrivit Agerpres.
Rata şomajului a ajuns la 9% în perioada iulie-septembrie 2020, de la 7,1% în trimestrul doi din 2020. Este cel mai ridicat nivel din trimestrul trei din 2018 şi marchează cea mai mare creştere trimestrială înregistrată din 1975, dar datele privind rata şomajului din precedentele două trimestre sunt distorsionate deoarece oamenii nu-şi puteau căuta de lucru în perioada martie-mai, când au fost impuse măsuri de izolare pentru stoparea pandemiei, precizează Insee.
Creşterea numărului de şomeri pune în pericol obiectivul preşedintelui Emmanuel Macron de a reduce rata şomajului la 7% până la finalul mandatului său, în 2022. Când a venit la putere, în 2017, rata şomajului era de 9,5%.
Într-un raport, Insee a informat că producţia industrială a crescut cu 1,4% în septembrie, faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 0,8%.
În 30 octombrie, Guvernul de la Paris a impus un nou lockdown, magazinele neesenţiale - precum cele care nu vând alimente de bază şi medicamente - fiind nevoite să-şi închidă activitatea. De asemenea, oamenii trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere atunci când ies pe stradă. Dar restricţiile sunt mai blânde decât cele din martie, pentru a limita impactul lor asupra economiei.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele pentru trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans, de 18,2%, a fost înregistrat în Franţa, a anunţat recent Eurostat.
Rata şomajului în Franța, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

59
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
59

336
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
336

1.212
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.212

29
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
29

62
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
62

690
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
690

66
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
66

42
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
42

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.743
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.743

3.078
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.078

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61
















Comentează