Turcia a ridicat un embargou, introdus în urmă cu doar câteva luni, privind importul anumitor tipuri de deşeuri de plastic, ceea ce a determinat organizaţiile de mediu să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului pentru terenurile arabile, aer şi apă, în principala destinaţie pentru deşeurile Europei, transmite Bloomberg, conform AGERPRES.
Potrivit unui decret publicat luna aceasta, după un lobby intens exercitat de grupurile din industria de reciclare, autorităţile de la Ankara au relaxat restricţiile pe care le-au introdus în luna mai cu privire la polietilenă, una dintre cele mai utilizate materiale plastice din lume.
În cei cinci ani de dinaintea introducerii embargoului, Turcia a primit mai multe de deşeuri de plastic din Europa decât orice altă ţară. Deşi majoritatea acestor deşeuri sunt reciclabile, imaginile difuzate anterior cu grămezi de gunoaie care se acumulează pe terenurile arabile au declanşat reacţii negative în rândul opiniei publice, importatorii turci fiind acuzaţi că aruncă în mod ilegal mii de tone de gunoaie.
"Este un sacrificiu uriaş cu implicaţii pentru mediu. Autorităţile ne-au asigurat că interdicţia importurilor va fi o măsură de durată", a declarat Nihan Temis Atas, responsabil la Greenpeace.
Importurile de deşeuri din plastic ale Turciei au crescut de aproape 200 de ori începând din 2004, o creştere uriaşă fiind înregistrată mai ales în ultimii patru ani, după ce China a decis să interzică importurile. Numai Marea Britanie a exportat 210.000 de tone de deşeuri din plastic în Turcia în anul 2020, în timp ce Germania a trimis 136.000 de tone.
O tranzacţie obişnuită permite importatorilor să obţină un mix de plastic reciclabil şi alte deşeuri fără costuri. Tranzacţia reduce costurile cu materiile prime pentru producătorii turci de plastic, dar transferă responsabilitatea reciclării dinspre ţările europene spre Turcia, unde deşeurile sunt colectate.
Însă eliminarea compuşilor chimici nedoriţi din plastic este un proces dificil şi costisitor, astfel că unele companii aleg să dea foc materialelor. Un grup de cercetători turci care urmăresc industria de reciclare susţin că în prima jumătate a acestui an au fost raportate cel puţin 68 de incendii la facilităţile din Turcia, în creştere faţă de doar opt pe întreg parcursul anului 2016.
Însă industria de reciclare din Turcia susţine că autorizarea importurilor nu înseamnă că se fac compromisuri cu privire la standardele de mediu. Yavuz Eroglu, preşedintele organizaţiei reprezentantive Pejav, susţine că Guvernul de la Ankara a înăsprit regulile cu privire la modul în care trebuie gestionate deşeurile. "Graţie noului sistem de urmărire bazat pe telefonia mobilă, va fi posibil să ştim care sunt firmele care primesc aceste importuri", a spus Yavuz Eroglu.
În 2017, când China a decis să interzică importurile de deşeuri de plastic, embargou pe care l-a implementat în anul următor, jumătate din deşeurile reciclabile din întreaga lume au mers spre China. Embargoul introdus de Beijing a dus la creşterea exporturilor spre alte ţări din Asia, precum Malayezia şi Bangladesh. Uniunea Europeană a răspuns prin oprirea exporturilor de deşeuri din plastic către ţările non-OECD, astfel că Turcia a devenit principala sa destinaţie.
Răsturnare de situație! Turcia redevine groapa de gunoi a Europei. Organizațiile de mediu trag un semnal de alarmă
București
21°C
Articole Similare

1.311
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
1.311

19
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
19

38
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
38

45
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
45

4.573
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
4.573

65
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
65

1.220
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.220

75
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
75

19
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
19

108
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
108

39
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
39

6.054
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
6.054

126
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
126
















Comentează