lenul Camerei Deputaţilor a eliminat, marţi, pragul de 50% grad de îndatorare pentru eligibilitate din proiectul privind conversia creditelor în franci elveţieni, informează agerpres.ro.
Deputaţii au adoptat pe articole proiectul de lege privind conversia în lei, la cursul istoric, a creditelor în franci elveţieni.
Astfel, ei au adoptat un amendament potrivit căruia beneficiază de prezenta lege persoanele fizice care au calitatea de consumator şi ale căror credite au valoare cumulată de maximum 250.000 de franci elveţieni la momentul semnării contractelor de credit şi au eliminat pragul de îndatorare de 50% din venituri.
Amendamentul a fost propus de vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica, şi a fost susţinut de toţi deputaţii prezenţi în plen.
Luni, Comisiile juridică şi pentru buget ale Camerei Deputaţilor au decis că băncile sunt obligate să facă conversia în lei pentru creditele de maximum 250.000 de franci elveţieni la data contractării. Dar s-a stabilit ca nu toţi cetăţenii care au luat credite în franci elveţieni să beneficieze de această lege, ci doar cei care au rata de îndatorare de 50% din venitul net la data analizei solicitării de conversie, prevedere eliminată marţi de plen.
Cele două comisii au dat raport de adoptare proiectului de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni cu o serie de amendamente.
Potrivit acestora, pentru soldurile rămase din împrumuturile în franci elveţieni ale cetăţenilor persoane fizice, băncile sunt obligate să facă conversia în lei. Conversia se face la cursul de schimb al BNR de la data încheierii contractului şi se va realiza prin act adiţional agreat de consumator.
Proiectul de lege urmează să intre marţi la vot final.
Răsturnare de situaţie: Aleșii au eliminat din lege GRADUL de ÎNDATORARE
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

9
Germania limitează creșterea prețurilor la carburanți: Benzinăriile pot majora tarifele o singură dată pe zi
9

1.977
Adio bonuri fiscale tipărite? Ministerul Finanțelor anunță schimbări majore pentru firme și clienți
1.977

37
Creșteri pe burse după ce Donald Trump a anunțat că SUA ar putea pune capăt războiului din Iran în două-trei săptămâni
37

118
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
118

22
Piața auto își revine: martie aduce creșteri pe linie după începutul dificil de an
22

43
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
43

52
România primește 650 de milioane de dolari într-un moment dificil. Ce vrea Banca Mondială în schimb
52

24
Ministra Economiei din Germania cere regândirea renunțării la energia nucleară
24

15
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
15

31
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
31

1.787
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.787

48
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
48

2.842
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.842
















Comentează