Preşedintele Macky Sall a declarat miercuri că interdicţia homosexualităţii în Senegal ţine de specificitatea culturală a ţării sale şi "nu are nimic de a face" cu homofobia, în prezenţa prim-ministrului canadian Justin Trudeau, care a evocat "pentru scurt timp" acest subiect cu el, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Sunt mereu un apărător al drepturilor omului şi abordez mereu aceste mize peste tot unde merg", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune la Dakar Justin Trudeau, cunoscut pentru angajamentul său în domeniu. "Preşedintele Macky Sall cunoaşte foarte bine opiniile mele asupra acestui subiect şi am discutat pentru scurt timp", a adăugat el.
În contrapondere, el a spus că Senegalul este "un lider în materie de democraţie, în termeni de valori, avem cu toţii lucruri de făcut în continuare".
Macky Sall a confirmat că problema, sensibilă în această ţară din Africa de Vest, a fost abordată în cadrul discuţiilor.
"Legile ţării noastre se supun unor norme care concentrează valorile noastre de cultură şi civilizaţie. Asta nu are nimic de a face cu homofobia. Cei care au o orientare sexuală la alegerea lor nu fac obiectul excluderii", a afirmat el.
Apostrofat de o jurnalistă care l-a întrebat prin ce diferă de homofobie legile care interzic homosexualitatea, Macky Sall a evitat să ofere explicaţii.
Însă el a dat de înţeles că este încrezător într-o evoluţie a societăţii.
"Nici nu putem să-i cerem Senegalului să spună: 'Mâine legalizăm homosexualitatea' şi mâine să fie o paradă gay", a adăugat el, referindu-se la evenimentele de tipul Gay Pride organizate în alte ţări.
"Asta nu este posibil pentru că societatea noastră nu acceptă. Societatea va evolua, va dura cât va dura", a spus preşedintele senegalez.
"Nu putem avea o viziune globală a lumii în care toate ţările gândesc acelaşi lucru şi fac acelaşi lucru. Fiecare ţară are propriul ei metabolism", a mai afirmat el.
Legea senegaleză prevede pedepse de la unu la cinci ani de închisoare pentru acte homosexuale. Codul Penal vorbeşte despre "un act lipsit de pudoare sau contra naturii cu un individ de acelaşi sex".
Sall, a cărui ţară este dată frecvent drept exemplu de stat de drept în Africa, a invocat mereu particularităţile Senegalului pentru a refuza dezincriminarea homosexualităţii.
Peste jumătate din ţările din Africa subsahariană - 28 din 49 - dispun de legislaţie care interzice sau reprimă homosexualitatea, care este pedepsită în unele dintre ele chiar cu moartea.
Răspunsul președitelui Senegalului pentru Justin Trudeau - Interzicerea homosexualității nu are nimic de a face cu homofobia
Explorează subiectul
Articole Similare

596
Iranul dă cărțile pe față: SUA nu au cerut să renunțăm la îmbogăţirea uraniului în timpul negocierilor
596

1.427
143 de români au ajuns pe mâinile celor mai de temut agenți. ICE ne consideră 'cei mai periculoși infractori străini'
1.427

28
Țoiu și ministra de Externe a Bulgariei au avut prima convorbire: Cele două țări își consolidează parteneriatul
28

23
Ucraina ar putea primi împrumut de la FMI în valoare de 8,1 miliarde de dolari
23

36
Comisia Europeană a aprobat "achiziţia controlului integral" de către Berlin a activelor Rosneft din Germania
36

2.754
Gestul pe care le-au făcut țările europene după ce Trump a spus că energia eoliană este pentru „oameni proști”
2.754

22
Motorul american încetinește: Economia SUA a crescut cu 2,2% în 2025, sub ritmul de 2,8% din 2024
22

1.463
Românii și bulgarii plătesc cel mai mic impozit din Europa. Țara care taxează cu 60,5%
1.463

37
Un fost viceministru rus al Apărării, condamnat pentru corupție, vrea să fie trimis să lupte în războiul din Ucraina
37

3.843
Amănunte groaznice de pe frontul din Ucraina - Un general rus i-a trimis soției fotografii cu urechile tăiate ale soldaților ucraineni
3.843

1.226
Teheranul încearcă să-i momească pe americani cu petrolul iranian: "Totul este posibil"
1.226

69
Squatter crisis - Ce este ocuparea abuzivă de imobile și impactul fenomenului global
69

2.722
Alertă majoră - Grupare de asasini la comandă, destructurată de forțele de securitate din Moldova și Ucraina: vizau oficiali de top de la Kiev / Cum acționau
2.722

















Comentează