Secretomania guvernului britanic cu privire la negocierea Brexitului a îngreunat pregătirile Regatului Unit înaintea ieşirii sale din Uniunea Europeană, care s-a materializat la finele lunii ianuarie, potrivit unui raport dat publicităţii vineri şi care a fost elaborat de Oficiul Naţional pentru Audit (NAO), organism independent, însărcinat cu auditul ministerelor şi a altor organizaţii guvernamentale, transmite EFE potrivit Agerpres.
În acest text, NAO notează că pregătirile pentru Brexit au presupus o supraîncărcare semnificativă pentru funcţionari, în condiţiile în care peste 22.000 de angajaţi din diverse ministere s-au dedicat acestei sarcini, iar costurile s-au ridicat la 4,4 miliarde de lire sterline (4,892 miliarde de euro).
Raportul a fost întocmit cu scopul de a evalua activitatea guvernului în momentul în care ţara se pregătea pentru Brexit, după ce britanicii au votat în favoarea ieşirii din blocul comunitar într-un referendum organizat la 23 iunie 2016.
Raportul NAO subliniază că permanenta secretomanie a Ministerului pentru Ieşirea din UE (Dexeu), desfiinţat după Brexit şi care a negociat acordul de ieşire, nu a ajutat la buna conlucrare între diferitele departamente.
''Dexeu a blocat comunicarea şi a ţinut secret orice lucru care avea legătură cu poziţia de negociere a Regatului Unit. Acest instinct către secretomanie al guvernului poate afecta o coordonare efectivă, colaborarea şi sensul urgenţei în momentul în care trebuie să se înregistreze progrese către un obiectiv comun'', a adăugat NAO.
Raportul califică totodată drept ''limitate'' pregătirile anterioare referendumului din 2016 pentru a identifica impactul unei desprinderi a Regatului Unit cu principalul său partener comercial.
Şefa comitetului pentru conturile publice din Parlament, Meeg Hillier, a declarat vineri că miniştrii trebuie să se asigure că astfel de greşeli nu se vor mai repeta.
Reprezentantul NAO, Gareth Davies, a apreciat la rândul său că Brexitul presupune o muncă ''extrem de complexă'' pentru guvern şi şi-a exprimat convingerea că ''cele învăţate'' în timpul acestor negocieri pot servi drept exemplu în cadrul pregătirilor pentru sfârşitul perioadei de tranziţie, precum şi în gestionarea altor crize, cum ar fi pandemia de COVID-19.
Regatul Unit demarează săptămâna viitoare cea de-a opta rundă de negocieri cu UE în vederea încheierii unui acord comercial şi de securitate care va configura viitoarea relaţie dintre Londra şi Bruxelles odată ce actuala perioadă de tranziţie se va fi încheiat.
Raport independent - Secretomania guvernului britanic a complicat Brexitul
București
15°C
Articole Similare

78
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
78

2.275
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
2.275

3.371
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.371

4.906
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.906

2.279
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.279

3.709
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.709

177
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
177

2.548
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.548

9.224
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.224

219
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
219

196
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
196

1.967
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.967

2.605
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.605
















Comentează