Incendiile din statul american California din ultimele 15 luni au provocat moartea sau rănirea gravă a mii de arbori maturi din specia sequoia gigant, ceea ce a dus la distrugerea unei cincimi din cei mai mari copaci de pe Pământ, conform unui bilanţ pe ultimii doi ani inclus într-un raport al Serviciului Parcurilor Naţionale din Statele Unite, informează agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.
Două incendii declanşate de fulgere în luna septembrie în Parcul Naţional Sequoia şi în Pădurea Naţională Sequoia din jur au făcut ravagii în mai bine de o treime din pădurile din California şi au mistuit între 2.261 şi 3.637 de arbori sequoia gigant, între 3% şi 5% din populaţia acestor copaci maiestuoşi, conform raportului emis de agenţie vineri.
Această pierdere a condus la o creştere a bilanţului acestor copaci distruşi în ultimii doi ani în incendii de vegetaţie la un procent estimat de 13 până la 19% din populaţia de sequoia gigant din lume.
Sequoia gigant are o distribuţie limitată, acoperind doar 28.000 de acri în 70 de păduri de pe versanţii vestici ai munţilor Sierra Nevada din California.
Un arbore sequoia poate trăi mii de ani. Printre aceşti copaci se numără comori naţionale emblematice, cum ar fi "General Sherman Tree" din Parcurile Naţionale Sequoia şi Kings Canyon, care este considerat cel mai mare arbore din lume, având o înălţime de 83,8 metri şi un diametru de 10,9 metri la bază.
Un sequoia gigant matur este acel copac care are un diametru de peste 1,2 metri.
Un arbore sequoia care a suferit răni grave se preconizează că va muri în cinci ani de la incendiu, se explică în raport.
Documentul a atribuit schimbărilor climatice situaţia devastatoare pentru arborii sequoia gigant. Începând din 2015 a existat o creştere dramatică a suprafeţei mistuite de flăcări şi a numărului de incendii grave în zona pădurilor de sequoia, ceea ce a condus la o mortalitate semnificativă a arborilor maturi, se arată în raport. Această creştere este în concordanţă cu înmulţirea incendiilor grave din vestul Statelor Unite, asociată cu sezoanele de incendiu cu temperaturi mai ridicate şi mai secetoase şi cu o creştere a aridităţii combustibilului - materialul lemnos uscat - legată de schimbările climatice.
Raport - Incendiile de vegetaţie din Statele Unite au distrus mii de sequoia
București
8°C
Articole Similare

1.865
Casa Albă deschide negocierile pentru pace cu Iranul: SUA pun pe masă o listă amplă de cerințe
1.865

2.752
Iranul chiar are un arsenal impresionant: Câte rachete balistice au lansat, de fapt, către Israel. Nu se știe cât va mai rezista Iron Dome
2.752

1.659
Spargerea care a schimbat istoria SUA: Povestea incredibilă a unor oameni obișnuiți care au pătruns în FBI și au expus cele mai întunecate secrete
1.659

248
Moscova 's-a aflat' la masa discuțiilor UE ani de zile - Ministrul ungar de Externe îl suna pe Lavrov în timpul reuniunilor / 'Aveam bănuieli de multă vreme'
248

6.489
VIDEO Primele imagini cu podurile aruncate în aer de Israel, la ordinul lui Netanyahu
6.489

82
Papa Leon: Războiul din Orientul Mijlociu, ”un scandal pentru întreaga umanitate”
82

3.938
FOTO Operațiunea care a făcut praf imaginea FBI: 8 oameni au spart cea mai secretă agenție americană și au scos la lumină secretele interzise
3.938

88
Rusia spune că a dejucat un atac cu drone ucrainene în apropierea rafinăriilor din Başkortostan
88

2.929
Experți occidentali dau alerta, după un posibil atac iranian: Rachetele ar putea ajunge până în Europa
2.929

238
Israelul l-a eliminat pe comandantul forțelor speciale din unitatea 'Forța Radwan'
238

2.486
Marea Britanie demontează scenariul alarmist: Nu există dovezi că Iranul poate lovi Europa cu rachete / Trump ”vorbeşte în nume propriu” atunci când ameninţă Teheranul cu distrugerea centralelor electrice
2.486

80
Slovenia a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi
80

5.110
VIDEO Mutare surpriză - Trump pregătește negocieri cu Iranul, în plin război: planul din culise și condițiile dure puse Teheranului
5.110
















Comentează