Fotbalistul echipei FC Rapid, Alexandru Albu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi trebuie să fie mai atenţi pe faza ofensivă pentru a se putea impune în partida cu UTA Arad, programată, sâmbătă, în etapa a 23-a a Ligii I, conform Agerpres.
"Întâlnim o echipă solidă, care a adus câţiva jucători buni, dar a şi pierdut vreo patru foarte buni. Sunt sigur că vin pentru ultima lor şansă de play-off. Noi suntem încă în cărţi, trebuie să punem în practică ceea ce am pregătit, să fim mai atenţi pe faza ofensivă. Dacă vom juca aşa cum am făcut şi în alte meciuri, atunci vom câştiga. Pentru mine va fi special să mă bucur la final de cele trei puncte. Dacă voi reuşi să marchez, să fie primit", a afirmat fostul jucător al echipei arădene.
"Nu ştiu dacă e un avantaj că jucăm pe Arena Naţională, sincer eu aş fi vrut să jucăm la noi acasă, pe Giuleşti. Dar sperăm să vină cât mai mulţi suporteri, să se ocupe la capacitate maximă locurile care ni se permit. E un derby, avem nevoie de fani. Cu ei alături s-a văzut că suntem mult mai puternici. Sper ca la final să ne bucurăm împreună", a adăugat Albu.
Mijlocaşul a menţionat că nu calculează de câte puncte mai are nevoie Rapid pentru calificarea în play-off.
"Nu vrem să facem calcule, trebuie să luăm meci cu meci şi să le tratăm ca pe nişte finale. Cu cât adunăm mai multe puncte cu atât obiectivul se poate îndeplini. Pentru că degeaba faci calcule şi după te trezeşti fără punctele respective. La final trebuie să facem calculele şi vedem pe ce loc suntem", a explicat Alexandru Albu.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia UTA, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii I.
Rapidistul Alexandru Albu știe ce trebuie să facă în meciul cu UTA: Trebuie să fim mai atenţi pe faza ofensivă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

32
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
32

21
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
21

100
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
100

17
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
17

1.765
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.765

48
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
48

57
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
57

1.964
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.964

29
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
29

28
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
28

15
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
15

32
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
32

27
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
27
















Comentează