Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a participat, luni, la deschiderea lucrărilor Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), context în care a vorbit despre angajamentul României de a contribui la întărirea securităţii nucleare, inclusiv prin co-prezidarea, în februarie 2020, alături de Panama, a Conferinţei Internaţionale a AIEA privind securitatea nucleară.
În declaraţia naţională, şeful diplomaţiei române a adus un omagiu ambasadorului Yukiya Amano, fost director general AIEA, personalitate cu un rol distinct în procesul de consolidare a Agenţiei, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
"De mai bine de 60 de ani, Agenţia a fost esenţială în abordarea provocărilor de proliferare nucleară, prin asigurarea aplicării eficace a sistemului de garanţii, prin susţinerea accesului statelor la beneficiile ştiinţei şi tehnologiei, precum şi prin consolidarea securităţii şi siguranţei nucleare", a declarat ministrul.
În contextul prezenţei la Conferinţa Generală AIEA, Mănescu s-a întâlnit cu directorul general interimar al AIEA, ambasadorul Cornel Feruţă. "Cu acest prilej, a fost evidenţiată cooperarea excelentă a României cu AIEA, aspect de natură să contribuie la profilul ţării noastre, de stat cu o politică nucleară responsabilă", arată MAE.
Ministrul a apreciat atât proiectele de cooperare tehnică, care sprijină programul nuclear civil românesc, cât şi prezenţa experţilor români în funcţii din cadrul Secretariatului AIEA.
Totodată, demnitarul român l-a felicitat pe ambasadorul Feruţă pentru alegerea sa în funcţia de director general interimar şi l-a asigurat de sprijinul autorităţilor române în campania de ocupare a noii funcţii.
La întrevederi cu reprezentanţi de nivel şi ambasadori ai unor state din Consiliul Guvernatorilor, ministrul român a promovat alegerea candidatului român pentru funcţia de director general al AIEA.
De asemenea, în marja Conferinţei Generale, Ramona Mănescu a avut o întrevedere cu românii care lucrează în organizaţiile internaţionale de la Viena, cărora le-a mulţumit pentru profesionalism şi dedicare.
Conferinţa Generală reprezintă cel mai înalt for decizional al AIEA, care reuneşte reprezentanţii tuturor statelor membre AIEA şi se întruneşte anual, în cursul lunii septembrie, pentru a analiza şi aproba programul şi bugetul organizaţiei şi pentru a decide alte probleme de interes pentru statele membre şi pentru comunitatea internaţională.
Sesiunea din acest an a Conferinţei Generale se desfăşoară între 16 şi 20 septembrie.
Ramona Mănescu a vorbit, la Viena, despre angajamentul României de a contribui la întărirea securităţii nucleare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.614
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.614

1.636
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.636

46
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
46

66
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
66

740
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
740

146
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
146

37
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
37

2.985
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.985

1.536
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.536

3.677
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.677

2.862
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.862

2.458
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.458

1.129
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.129
















Comentează