Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat joi că este datoria ei să ofere sistemului judiciar un Cod penal şi un Cod de procedură penală stabile, iar prevederile ordonanţei de urgenţă au fost discutate şi în CSM şi cu parlamentarii.
"Pentru absolut fiecare modificare, pentru fiecare text care este acolo, în ordonanţă, a existat încă de acum un an şi jumătate - doi ani, de când s-au depus toate aceste texte la Parlament, avizul CSM. Niciun text nu a fost unul care să nu fi fost discutat înainte. (...) Eu am constatat că în şase luni de mandat nu am putut avansa pe această agendă şi am spus că este datoria mea de ministru să dau sistemului judiciar un singur text care, sigur, este într-o ordonanţă de urgenţă", a afirmat Raluca Prună, la CSM, transmite agerpres.ro.
Întrebată de ce a considerat că este nevoie de o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor, Raluca Prună a arătat că aceasta era singura modalitate prin care se putea rezolva o instabilitate a sistemului judiciar.
"De ce ordonanţă? Pentru că au fost numeroase texte ale Curţii Constituţionale, (...) care a declarat neconstituţionale unele prevederi din Codul de procedură penală şi avem un termen de 45 de zile (...) de punere în acord şi noi eram mult peste cele 45 de zile. Toate aceste texte au fost discutate şi în Parlament, trecuseră de Senat şi pentru că nu înaintam, pe de o parte, şi pentru că pe de altă parte tot sistemul judiciar se plânge de instabilitate legislativă, ne-am spus că a aduce totul într-o ordonanţă şi a avea un text, (...) ne-am spus că este modalitatea prin care putem rezolva această instabilitate", a arătat Prună.
Ea a amintit că au mai existat ordonanţe de urgenţă de modificare a Codului de procedură penală, însă nu doreşte "să intre în concurenţă" cu cei care au făcut aşa ceva înainte.
"N-am mai spus-o public, dar o spun acum: au mai existat ordonanţe de urgenţă de modificare a Codului de procedură penală. El a intrat în vigoare pe 1 februarie 2014 şi prima ordonanţă de urgenţă a fost pe 3 februarie 2014, deci la două zile. Şi au urmat şi altele, (...) există o lungă listă de asemenea ordonanţe", a explicat Prună.
Executivul a adoptat în şedinţa din 18 mai ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.
Ralucă Prună despre modificarea Cp: Este datoria mea de ministru
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

174
Nicușor Dan: 'Proiectul european trebuie să se concentreze, înainte de toate, pe oameni'
174

1.441
'Este mai rău decât Putin' - Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
1.441

643
AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția
643

3.755
A picat moțiunea. Buzoianu a scăpat „la mustață”. PSD nu a votat / VIDEO UPDATE
3.755

1.690
La Guvern se pregătește o măsură de impact pentru a reduce prețul carburantului: Decizia luată în cadrul coaliției de guvernare
1.690

30
Premierul Republicii Moldova vine marți în vizită în România
30

1.912
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
1.912

4.274
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
4.274

5.343
AUR, PACE și USR au făcut majoritate pentru modificarea diurnei magistraților, în Comisia Juridică din Senat: „Așa e Opoziția, jucătoare”
5.343

70
Bolojan, discuții la nivel înalt cu un comisar european: transporturile, energia și turismul, pe agendă
70

132
Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”
132

86
Săgeți din PNL către Grindeanu: 'A învăţat de la Dragnea cum să-ţi dinamitezi propriul guvern
86

3.332
Senatorii USR sar la vârful PSD: Grindeanu continuă să bată țara încercând să dea jos acest Guvern!
3.332
















Comentează