Francezul Sebastien Loeb (BRX), de nouă ori campion mondial WRC, a fost nevoit să abandoneze luni în timpul etapei a opta a Raliului Dakar 2021, la clasa auto, din cauza a doua pene de cauciuc, au anunţat organizatorii, potrivit AFP.
Francezul, în vârstă de 46 de ani, participa la al cincilea său Dakar. Pilotul a avut neşansă la revenirea sa în această competiţie, după ce a lipsit anul trecut la prima ediţie găzduită de Arabia Saudită. Luni, la startul etapei a opta, el avea o întârziere de mai mult de 13 ore faţă de lider, compatriotul său Stephane Peterhansel (Mini), după ce a avut probleme tehnice în precedentele două etape.
Loeb este la al treilea său abandon în această competiţie, după 2016 şi 2018. El a încheiat pe locul 2 în 2017 şi pe 3 în 2019.
Raliul Dakar 2021 - Sebastien Loeb a fost nevoit să abandoneze
Explorează subiectul
Articole Similare

153
Cupa Spaniei: Dezastru la Madrid pentru Barcelona, 0-4 cu Atletico
153

56
Premier League: Arsenal Londra a terminat la egalitate joi seara, în deplasare, cu gruparea Brentford
56

126
Elias Charalambous: 'S-a terminat pentru noi, avem un nou meci important'
126

153
VIDEO Filipe Coelho, după ce a eliminat-o pe FCSB din Cupa României
153

18
România va întâlni Indonezia, în Grupa II Mondială din Cupa Davis
18

25
Strănepoata actriței Gina Lollobrigida a câştigat aurul la 5.000 m, la patinaj viteză. Este al doilea său titlu
25

15
Cristina Vărzaru este noul manager al secţiei de handbal a CS Rapid
15

169
Gigi Becali face scandal după ce FCSB a fost eliminată din Cupa României: . Dacă nici ăsta nu mai e henț...
169

47
FCSB, eliminată din Cupa României după egalul cu Universitatea Craiova
47

54
Dacia anunță că nu va mai participa la Raliul Dakar, după ce l-a câștigat
54

10
România, locul 9 la sanie ştafetă la JO. Același loc l-a obținut și în 2022
10

2.613
Zelenski l-a decorat pe sportivul ucrainean descalificat de la JO după ce a refuzat să concureze fără 'casca memoriei'. Atac dur la adresa CIO
2.613

69
Dinamo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României
69

















Comentează