Raidurile aeriene din nord-vestul Siriei, în special asupra şcolilor şi spitalelor, constituie o 'încălcare inacceptabilă a dreptului internaţional', a declarat miercuri şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, citată de AFP potrivit Agerpres.
În decurs de o săptămână, potrivit ONU, peste 150.000 au fugit din zonele controlate de jihadişti în provincia Idlib, vizată de bombardamente intense din partea regimului Bashar al-Assad şi a aliatului său rus. Zeci de persoane au fost ucise, potrivit unei organizaţii neguvernamentale.
'Recenta escaladare militară în nord-vestul Siriei, cu raiduri aeriene şi tiruri de artilerie ţintind şcoli şi spitale, inclusiv cu butoaie explozive, reprezintă o încălcare inacceptabilă a dreptului internaţional', a apreciat Mogherini.
'Uniunea Europeană aminteşte că Rusia şi Turcia, ca ţări ce garantează acordul de la Soci, au obligaţia să asigure punerea sa în aplicare', a adăugat ea.
Escaladarea din ultimele zile este cea mai gravă după ce Moscova şi Ankara, aceasta din urmă susţinând unele grupări rebele, au anunţat în septembrie 2018 în staţiunea Soci (de pe coasta rusă a Mării Negre) convenirea unui acord privind instituirea unei 'zone demilitarizate' pentru a separa teritoriile aflate în mâinile insurgenţilor de zonele controlate de forţele proguvernamentale şi a evita o ofensivă a regimului.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească vineri într-o şedinţă de urgenţă cu uşile închise asupra situaţiei în provincia Idlib.
Raidurile aeriene din nord-vestul Siriei constituie o încălcare inacceptabilă a dreptului internaţional, acuză Federica Mogherini
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

139
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
139

1.744
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.744

2.829
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.829

3.030
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.030

3.730
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.730

3.017
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.017

1.201
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.201

5.840
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.840

2.362
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.362

3.523
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.523

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.300
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.300

1.837
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.837
















Comentează