Guvernul rus a expulzat un diplomat bulgar ca ripostă după ce Sofia a refuzat să acorde viză unui ataşat militar al Rusiei ce urma să fie trimis în post la Sofia, a anunţat joi Ministerul de Externe al Bulgariei, potrivit Reuters, citată de AGERPRES.
Ambasadorul Bulgariei la Moscova, Atanas Krastin, a fost informat că diplomatul trebuie să părăsească Rusia în 24 de ore, conform protocolului diplomatic, a precizat ministerul într-un comunicat.
Moscova a invocat "principiul reciprocităţii", se mai arată în comunicat.
Bulgaria a anunţat în octombrie că a refuzat să acorde viză unui ataşat militar ce fusese trimis de Moscova la Ambasada Rusiei la Sofia, la o zi după ce expulzase un alt diplomat rus în urma unor acuzaţii de spionaj.
Bulgaria, aliat loial al Moscovei în perioada comunistă, este acum membră a NATO şi a Uniunii Europene, dar menţine relaţii culturale şi istorice strânse cu Rusia, care rămâne cel mai mare furnizor de energie al său, comentează Reuters.
Anul trecut, Sofia nu s-a alăturat aliaţilor din NATO şi UE în expulzarea de diplomaţi ruşi în urma otrăvirii unui fost spion rus în Marea Britanie.
RĂFUIALĂ diplomatică Rusia-Bulgaria - Scorul este de unu la unu, diplomaţi trimişi acasă
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Rachete Oreșnik în Belarus - Lukașenko intră pe lista neagră a Kievului
3

452
Proces istoric în Coreea de Sud - Se cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte
452

12
Friedrich Merz se declară deschis ideii de a restricţiona accesul la reţelele de socializare pentru copii, în Germania
12

1.551
Interzis de CIO, răsplătit ca un „rege”: miliardarul Ahmetov îi dă 200.000 € sportivului ucrainean exclus din competiție
1.551

31
Situația copiilor ucraineni din Rusia: Kievul a recuperat 2.000 de copii, însă alte ”mii” sunt captivi
31

77
Se prefigurează noi tensiuni în relația Washington-Bruxelles - UE îşi înăspreşte poziţia faţă de marile companii de tehnologie
77

3.367
Iranul șochează lumea: e pregătit să trimită uraniu pentru 12 bombe nucleare în Rusia! Negocieri tensionate cu SUA, sub amenințarea unui nou atac american
3.367

29
VIDEO Incendiu devastator la Teatrul Sannazaro din Napoli: cupola a ars complet
29

48
Eric Trump investeşte într-un producător israelian de drone cu contracte cu Pentagonul
48

1.962
VIDEO Avalanșă devastatoare în SUA - Operațiune contra-cronometru pentru salavarea a șase schiori. Alți zece sunt dați dispăruți
1.962

44
Reducerea migrației încetineşte creşterea ocupării forţei de muncă (Fed)
44

9.479
Încurcat de vreme, Nicușor Dan schimbă avionul de deplasare în SUA: renunță la cel militar și îl alege pe unul închiriat
9.479

33
NATO efectuează un exerciţiu de debarcare pe coasta germană a Mării Baltice
33

















Comentează