Spaniolul Rafael Nadal şi rusul Daniil Medvedev, finalişti luna trecută la Australian Open, s-au calificat fără probleme în turul secund al turneului masculin de tenis de la Acapulco (Ciudad de Mexico), de categoria ATP 500, dotat cu premii totale în valoare de 1.678.065 de dolari, conform Agerpres.
Nadal (35 ani), care a cucerit la Melbourne al 21-lea titlu de Mare Şlem din cariera sa, un record pentru era Open, l-a învins marţi în două seturi, 6-3, 6-2, pe americanul Denis Kudla, iar în turul următor va înfrunta un alt jucător din Statele Unite, Stefan Kozolv, care îi este şi partener de antrenament.
Jucătorul iberic care s-a impus de trei ori în cariera sa la Acapulco, ultima oară în 2020, luptă pentru câştigarea celui de-al 91-lea său trofeu în circuitul profesionist.
Daniil Medvedev, numărul 2 mondial şi principalul favorit de la Acapulco, a dispus la rândul său, cu 6-3, 6-4, de francezul Benoit Paire, după o oră şi 41 minute de joc.
Rusul, care poate urca pe primul loc în clasamentul ATP în cazul în care va cuceri trofeul la competiţia mexicană, îl va avea ca adversar în turul următor pe spaniolul Pablo Andujar.
Tot marţi, italianul Matteo Berrettini (locul 6 ATP) a abandonat în setul secund al meciului cu americanul Tommy Paul, la scorul de 5-1 în favoarea adversarului său, după ce reuşise să se impună cu 6-4 în primul set.
Rezultae - Turul 1:
Daniil Medvedev (Rusia/N.1) - Benoit Paire (Franţa), 6-3, 6-4
Rafael Nadal (Spania/N.4) - Denis Kudla (SUA) 6-3, 6-2
Tommy Paul (SUA) - Matteo Berrettini (Italia/N.5), 4-6, 5-1 (abandon Berrettini)
Cameron Norrie (Marea Britanie/N.6) - Daniel Almaier (Germania) 7-6 (7/5), 6-2
Pablo Andujar (Spania) - Alex Hernandez (Mexic) 6-0, 6-1
Marcos Giron (SUA) - John Millman (Austraia) 7-6 (7/3), 2-0 (abandon Millman)
Yoshihito Nishioka (Japonia) - Feliciano Lopez (Spania) 2-6, 6-0, 6-4
Rafael Nadal și Daniil Medvedev, finalişti luna trecută la Australian Open, s-au calificat la pas în turneul de la Acapulco
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

69
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
69

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

58
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
58

73
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
73

111
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
111

38
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
38

2.490
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.490

49
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
49

131
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
131

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

393
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
393

20.355
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
20.355

115
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
115
















Comentează