Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l în trei seturi, 6-4, 6-2, 7-6 (8/6), pe olandezul Botic van de Zandschulp, într-o partidă disputată luni.
Nadal (36 ani), favoritul numărul 2 la competiţia londoneză, îl va înfrunta în turul următor pe americanul Taylor Fritz, care a trecut la rândul său, cu 6-3, 6-1, 6-4, pe australianul Jason Kubler.
Aceasta a fost a 18-a victorie consecutivă în tot atâtea meciuri disputate de jucătorul iberic la turneele de Grand Slam de la debutul acestui an, după ce a reuşit să cucerească trofeul la Australian Open şi Roland Garros, ajungând astfel la un număr record de 22 de titluri majore.
Laureat la Wimbledon în 2008 şi 2010, Nadal ar putea deveni primul jucător, după australianul Rod Laver în 1969, care câştigă toate cele patru turnee de Grand Slam pe parcursul aceluiaşi sezon, dacă va reuşi să se impună la actuala ediţie a turneului de la All England Club, iar apoi la US Open.
Tot luni, australianul Nick Kyrgios a avut nevoie de cinci seturi, 4-6, 6-4, 7-6 (7/2), 3-6, 6-2, pentru a-l învinge pe americanul Brandon Nakashima (56e), iar în sferturi îl va avea ca adversar pe chilianul Christian Garin, învingător cu 2-6, 5-7, 7-6 (7/3), 6-4, 7-6 (10/6) în faţa australianului Alex de Minaur, cap de serie numărul 19.
Rezultate - optimi de finală:
Taylor Fritz (SUA/N.11) - Jason Kubler (Australia) 6-3, 6-1, 6-4
Rafael Nadal (Spania/N.2) - Botic van de Zandschulp (Olanda/N.21) 6-4, 6-2, 7-6 (8/6)
Christian Garin (Chile) - Alex De Minaur (Australia/N.19) 2-6, 5-7, 7-6 (7/3), 6-4, 7-6 (10/6)
Nick Kyrgios (Australia) - Brandon Nakashima (SUA) 4-6, 6-4, 7-6 (7/2), 3-6, 6-2
Rafael Nadal s-a calificat în sferturi de finală la Wimbledon
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

37
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
37

49
Acuzaţii de spionaj înaintea barajului de calificare la CM dintre Bosnia şi Italia. Un soldat italian la antrenament.
49

86
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
86

35
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
35

26
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
26

33
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
33

71
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
71

43
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
43

29
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
29

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

36
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
36

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.646
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.646
















Comentează