Echipa de fotbal a Qatarului, ţară care va găzduit Cupa Mondială între 20 noiembrie şi 18 decembrie, a terminat la egalitate cu selecţionata statului Chile, 2-2 (0-1), într-un meci de pregătire desfăşurat marţi, la Viena, pe stadionul ''Franz Horr'', transmite AFP.
Sud-americanii au dominat prima repriză şi au reuşit să deschidă scorul, prin Alexis Sanchez (37), însă Qatarul a întors rezultatul după pauză, graţie golurilor înscrise de Akram Afif (59) şi Hassan Al Haydos (67).
Chilienii au forţat egalarea şi au reuşit-o prin Arturo Vidal (78) şi puteau chiar obţine victoria, însă penalty-ul executat de Alexis Sanchez a fost apărat de portarul Meshaal Barsham (86).
Echipa antrenată de spaniolul Felix Sanchez Bas a evitat astfel a treia înfrângere consecutivă în această lună, după 0-2 cu Canada şi 0-3 cu echipa Under-23 a Croaţiei.
Qatarul a fost repartizată în Grupa A la Cupa Mondială pe care o va găzdui şi va juca meciul de deschidere pe 20 noiembrie, contra Ecuadorului, după care va întâlni Senegalul (25 noiembrie) şi Olanda (29 noiembrie). Până atunci, qatarienii vor mai juca un meci de verificare, pe 6 noiembrie, la Marbella (Spania), contra selecţionatei Panama.
La Viena, Qatarul a aliniate echipa: Meshaal Barsham - Ismail Mohamad, Bassam Al Rawi (Tarek Salman, 79), Boualem Khoukhi, Abdelkarim Hassan, Homam Ahmed - Abdelaziz Hatim (Ahmed Alaa, 88), Karim Boudiaf (Ali Asad, 88), Hasan Al Haydos (Mohammed Muntari, 88) - Almoez Ali (Mohammed Waad, 88), Akram Afif.
Qatarul a remizat cu Chile (2-2), în meci test pentru Cupa Mondială
Explorează subiectul
Articole Similare

1
VIDEO Filipe Coelho, după ce a eliminat-o pe FCSB din Cupa României
1

4
România va întâlni Indonezia, în Grupa II Mondială din Cupa Davis
4

9
Strănepoata actriței Gina Lollobrigida a câştigat aurul la 5.000 m, la patinaj viteză. Este al doilea său titlu
9

7
Cristina Vărzaru este noul manager al secţiei de handbal a CS Rapid
7

80
Gigi Becali face scandal după ce FCSB a fost eliminată din Cupa României: . Dacă nici ăsta nu mai e henț...
80

28
FCSB, eliminată din Cupa României după egalul cu Universitatea Craiova
28

27
Dacia anunță că nu va mai participa la Raliul Dakar, după ce l-a câștigat
27

5
România, locul 9 la sanie ştafetă la JO. Același loc l-a obținut și în 2022
5

1.708
Zelenski l-a decorat pe sportivul ucrainean descalificat de la JO după ce a refuzat să concureze fără 'casca memoriei'. Atac dur la adresa CIO
1.708

58
Dinamo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României
58

47
Surpriză la Doha. Iga Swiatek, eliminată de Maria Sakkari
47

2.574
România și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor 2006/2007. Grupă grea pentru tricolori
2.574

145
Dennis Politic, primit cu ostilitate de fanii lui Dinamo. Bancnote cu chipul jucătorului și al lui Gigi Becali au zburat în teren
145

















Comentează