Qatar şi Rusia au semnat miercuri un acord în domeniul apărării, cu ocazia vizitei efectuate la Doha de ministrul rus de resort, Serghei Şoigu, transmite AFP, citând un comunicat publicat joi de autorităţile emiratului, informează agerpres.ro.
Potrivit Moscovei, aceasta a fost prima vizită în Qatar a unui ministru rus al apărării.
Acordul a fost semnat miercuri, la finalul întrevederilor avute de oficialul rus cu emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, şi cu omologul său, Khaled ben Mohammed al-Atiyyah.
'Cei doi miniştri au semnat un acord de cooperare militară', a indicat Ministerul Apărării de la Doha, într-un comunicat.
Potrivit aceleaşi surse, a fost semnat, de asemenea, un memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul apărării antiaeriene şi al furnizării de arme.
Acordul militar cu Rusia este cel mai recent anunţat de Qatar de la începutul crizei cu vecinii săi arabi, în luna iunie.
În acest interval, Qatar a anunţat un acord de 10 miliarde de euro pentru achiziţionarea de avioane de luptă americane F-16, o altă înţelegere de 5 miliarde de euro cu Italia pentru şapte nave de război, precum şi un acord pentru cumpărarea a 24 de avioane de vânătoare Typhoon din Marea Britanie.
La data de 5 iunie, Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar, pe care îl acuză că susţine grupări islamiste extremiste şi se apropie de Iran.
Micul emirat respinge acuzaţiile, denunţând o tentativă de 'punere sub tutelă' de către 'cvartetul' arab.
Qatar şi Rusia au semnat un acord în domeniul apărării
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.358
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.358

3.450
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
3.450

1.870
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.870

3.307
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.307

125
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
125

2.331
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.331

8.456
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.456

172
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
172

160
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
160

1.935
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.935

2.556
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.556

173
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
173

71
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
71
















Comentează